Deutsche Telekom şi Magyar Telekom, sancţiuni de 95 milioane dolari pentru a scăpa de anchete ale SUA privind acuzaţii de dare de mită

Grupul german Deutsche Telekom şi subsidiara ungară Magyar Telekom vor plăti peste 95 milioane de dolari pentru a scăpa de anchete ale guvernului SUA privind acuzaţii de dare de mită în Macedonia şi Muntenegru.

333 afișări
Imaginea articolului Deutsche Telekom şi Magyar Telekom, sancţiuni de 95 milioane dolari pentru a scăpa de anchete ale SUA privind acuzaţii de dare de mită

Deutsche Telekom şi Magyar Telekom, sancţiuni de 95 milioane dolari pentru a scăpa de anchete ale SUA privind acuzaţii de dare de mită (Imagine: Shutterstock)

Grupul a ajuns la înţelegeri cu Departamentul Justiţiei şi Comisia de reglementare a valorilor mobiliare (SEC) din SUA pentru a încheia anchetele privind încălcarea legislaţiei împotriva practicilor de corupţie pe plan internaţional de către Deutsche Telekom şi Magyar Telekom, la care gigantul german deţine 60% din acţiuni.

Anchetatorii americani susţin că mai mulţi foşti directori executivi al Magyar Telekom au aranjat, în 2005 şi 2006, plata unor sume în valoare totală de 12,2 milioane euro către mai mulţi intermediari, banii care ar fi trebuit să ajungă la oficialităţi din Macedonia şi Muntenegru în schimbul unor facilităţi care să ajute compania să-şi extindă afacerile.

SEC a intentat acţiuni civile împotriva a trei foşti directori ai Magyar Telekom - directorul general Elek Straub, directorul de organizare strategică ANdras Balogh şi directorul de dezvoltare şi achiziţii Tamas Morvai.

"Executivii Magyar Telekom au folosit contracte fictive pentru a canaliza milioane de dolari, plăţi corupte către oficiali străini care ar fi putut ajuta compania să elimine competitori şi să câştige afaceri", se arată într-un comunicat al SEC.

Înţelegerile încheiate de grupul german şi subsidiara ungară presupun plata unei sancţiuni penale de 64 milioane de dolari către Departamentul Justiţiei şi unei penalizări civile de 31,2 milioane de dolari către SEC.

Totodată, pentru a evita urmărirea penală în aceste cauze, cele două companii trebuie să evite astfel de practici timp de doi ani.

Deutsche Telekom va suporta doar 4,36 milioane de dolari din sancţiunea de natură penală. Magyar Telekom va plăti celelalte 59,6 milioane de dolari către Departamentul Justiţiei, plus cele 31,2 milioane de dolari către SEC.

Compania ungară a anunţat anterior că a constituit un provizion de 90,8 milioane de dolari pentru a acoperi eventualele sancţiuni presupuse de înţelegerile cu autorităţile SUA şi a luat diverse măsuri de îmbunătăţire a practicilor de afaceri.

Deutsche Telekom a confirmat de asemenea înţelegerile cu Departamentul Justiţiei şi SEC.

Directorii în cauză vor să conteste acuzaţiile SEC, negând că au încălcat legea.

Deutsche Telekom deţine 40% din acţiunile grupului elen OTE şi are dreptul de preempţiune asupra participaţiei de 10% din titluri aflată încă în proprietatea statului elen, dacă guvernul de la Atena ar decide să vândă pachetul. Acordul de privatizare încheiat cu statul elen conferă Deutsche Telekom prerogativa de a consolida OTE ca divizie a grupului şi de a desemna directorul general.

OTE este unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa românească, unde controlează Romtelecom şi Cosmote, al treilea operator de telefonie mobilă de pe piaţă, dar şi lanţul de magazine Germanos.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici