Digi a anunţat că vinde operaţiunile din Ungaria către grupul 4iG

Grupul Digi, cel mai mare jucător de pe piaţa locală de cablu TV şi net fix, a anunţat pe Bursa de la Bucureşti că a ajuns la un acord pentru vânzarea operaţiunilor din Ungaria, potrivit Ziarului Financiar.

479 afișări
Imaginea articolului Digi a anunţat că vinde operaţiunile din Ungaria către grupul 4iG

Digi a anunţat că vinde operaţiunile din Ungaria către grupul 4iG

„Societatea doreşte să informeze investitorii şi piaţa ca, la data de 29 martie 2021, Filiala din România a Societăţii şi 4iG Plc. (4 iG Plc.), unul dintre operatorii de top de pe piaţa de IT şi telecomunicaţii din Ungaria, au încheiat un acord preliminar şi neobligatoriu pentru achiziţia DIGI (Digi Ungaria) şi a filialelor Invitel Ltd. şi I TV Ltd. În baza înţelegerii părţilor, 4iG ar urma să achiziţioneze integral participaţia Filialei din România a Societăţii în operatorul de top de pe piaţa de telecomunicaţii din Ungaria. Achiziţia ar urma să fie finalizată până în luna septembrie a anului 2021, după ce se va încheia procesul de due-diligence pentru Digi Ungaria şi filialele sale, se va semna contractul de vânzare-cumpărare, pe baza acordului autorităţii de concurenţă”, a anunţat compania.

Digi Ungaria este un operator de servicii de telecomunicaţii cu o poziţie de top pe piaţa locală, prezent de 23 de ani în Ungaria, unde oferă un portofoliu complet de servicii de televiziune prin cablu şi satelit (DTH), date fixe şi mobile şi telefonie fixă şi mobilă.

Digi Ungaria furniza servicii către mai mult de 1,1 milioane de abonaţi la nivel naţional şi înregistra peste 2,5 milioane de unităţi generatoare de venituri (RGU), la 31 decembrie 2020.

Anul trecut, operaţiunile din Ungaria ale Digi au înregistrat venituri consolidate de 70 miliarde HUF (app. 200 milioane EUR) şi EBITDA ajustată de 19 miliarde HUF (app. 54 milioane EUR).

„4iG Plc. este una dintre companiile de top de pe piaţa de IT şi telecomunicaţii din Ungaria, contribuind semnificativ la creşterea economiei bazate pe cunoaştere şi digitalizare, în ţara vecină. 4iG are o experienţă de peste 25 de ani pe piaţa tehnologiilor şi a inovaţiilor tehnologice”, a mai transmis compania.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici