Mediul privat reclamă durata excesivă a procedurilor de aducere a creierelor din străinătate. „România nu își mai permite să piardă specialiști din cauza birocrației”

Companiile care se ocupă cu angajarea forței de muncă specializată din străinătate, care este vitală pentru ca România să nu piardă trenul dezvoltării, reclamă dificultățile pe care le întâmpină cu procedurile din legislația privitoare la imigrație.

O provocare pentru firmele care aduc în țară aceste creiere din domenii strategice precum AI, machine learning, energie solară, dar și electricieni, sudori și instalatori este faptul că acestea sunt incluse în contingentul aprobat anual al lucrătorilor străini, alături de lucrători necalificați. Contingentul actual este de 100.000, dar declarațiile publice ale oficialilor de la Ministerul Muncii indică o posibilă reduce cu 10% pentru anul viitor, pe fondul reducerii activității unor ramuri ale economiei.

Prin această măsură, autorităţile îşi propun să acorde prioritate cetăţenilor români pentru anul următor, ținând cont de estimările privind evoluția pieței muncii și posibilele restructurări din sectorul bugetar. „Având în vedere că în calcul pentru salariu minim ne-a spus, printre altele, Institutul Național de Statistică, faptul că există posibilitatea de a avea un anumit număr de disponibilizări în anul viitor, eu am considerat de cuviință ca în anticiparea acestor probleme sociale să avem cât mai multe locuri de muncă disponibile pentru cetățenii români”, a declarat ministrul Muncii, Florin Manole, la începutul lunii, la Digi 24.

IMM România vrea ca în 2026 contingentul de lucrători străini să crească la 150.000

Forța de muncă străină în România: De unde vin cei mai mulți muncitori

Ce spun statisticile

Potrivit datelor oficiale de la nivelul Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI), angajații înalt calificați din străinătate reprezintă 0,24% din totalul avizelor emise de polițiștii de imigrări români în primele opt luni ale anului.

La finalul anului 2024, România înregistra peste 140.640 de angajați proveniți din afara Uniunii Europene.

• Pentru anul 2025, s-a menținut plafonul de 100.000 de avize, în condițiile în care domenii esențiale – precum producția (29.141 angajați non-UE), construcțiile (28.538), comerțul (20.008), HoReCa (18.844) și serviciile administrative și de suport (12.189) – se bazează pe această forță de muncă.
• Peste 60% dintre avizele emise în 2024 au vizat ocupații precum muncitori în agricultură, construcții, curățenie sau manipulare marfă. Nepal, Sri Lanka, Turcia și India rămân principalele țări de origine ale lucrătorilor non-UE în România.

Cele mai recente date arată că în primele opt luni, perioada 1 ianuarie – 31 august a acestui an, polițiștii de imigrări au emis, la nivel național, 71.921 de avize de angajare în muncă pentru străinii care doresc să lucreze în România.

• Contingentul aprobat pentru anul în curs a fost utilizat în proporție de 71,9 %.
• Majoritatea avizelor au fost eliberate pentru lucrători permanenți, fiind înregistrate 71.290 de astfel de documente.
• Totodată, 228 de persoane au primit aviz de angajare ca lucrători detașați, 185 de avize au fost pentru lucrători înalt calificați, iar 175 de avize au fost acordate pentru lucrători sezonieri.
• Alte 38 de avize au fost emise pentru lucrători ICT – respectiv persoane transferate în cadrul aceleiași companii, în timp ce 4 avize au fost acordate pentru lucrători au pair și un aviz pentru lucrător stagiar.

„Inspectoratul General pentru Imigrări continuă să sprijine angajatorii din România prin digitalizarea și eficientizarea procedurilor de emitere a avizelor, în concordanță cu reglementările legale în vigoare”, transmiteau oficialii IGI la începutul lunii septembrie.

Principalele provocări ale companiilor

Procedurile pentru angajarea străinilor cu specializări de top au început să devină mai greoaie din 2017, explică Elena Antoneac, cu o vechime de 18 ani pe această nișă, fiind în prezent managing partner al Nestlers Group, companie de consultanta pe imigrare și taxe, care lucrează cu companii multinaționale care vor să își transfere în România manageri de top și angajați înalt calificați.

Într-o discuție cu reporterul Mediafax, Elena Antoneac detaliază procedura, cauzele și efectele birocrației excesive, dar și demersurile întreprinse pentru înlesnirea acestui proces.

Reporter: Cât durează toată procedura, există o înrăutățire în ultimii ani?

Elena Antoneac: Procedura de aducere a unui angajat calificat sau înalt calificat în România durează, în medie, aproximativ 12 luni. Dar poate ajunge si la 18 luni.

De exemplu, în acest moment, dacă intri pe platforma Inspectoratului General pentru Imigrări și încerci să obții o programare pentru primul pas — depunerea dosarului fizic — cel mai devreme găsești un loc disponibil abia la finalul lunii aprilie, deși suntem în noiembrie.

După depunerea dosarului, aștepți între 30 și 45 de zile pentru aprobare. Urmează etapa de aplicare la Ministerul Afacerilor Externe, unde platforma online este dificil de utilizat și procesul de obținere a vizei de muncă poate dura între 2 și 4 luni, în funcție de țară. În cel mai bun caz, persoana respectivă ajunge efectiv în România în septembrie sau octombrie — adică aproape un an de la momentul inițial. După sosirea în România, angajatul trebuie sa aplice pentru permisul de ședere.

Reporter: Care e cauza și care sunt efectele?

Elena Antoneac: Această întârziere are efecte majore: angajatorii își pierd răbdarea si pierd proiecte in valoarea de milioane de euro daca nu chiar sute de milioane de euro, iar talentele valoroase aleg alte destinații. Economia globala și proiectele se mișcă rapid, iar România nu își mai permite să piardă specialiști din cauza birocrației.

Un exemplu relevant este zona de IT, energie verde, cercetare-dezvoltare, unde companiile internaționale care ar vrea să aducă experți din alte centre (de exemplu, India, China, Filipine, America de Sud) sunt nevoite să blocheze proiecte luni întregi. Nicio companie competitivă nu își permite să aștepte un an pentru a forma o echipă, iar nicio persoană înalt calificată nu așteaptă atât ca să fie relocată în România. Mai mult România nu are un PR de tara sau o strategie in a atrage talente iar angajatorii fac eforturi pentru a aduce aceste resurse în România. Însă o procedură de imigrare care durează un an dăunează enorm acestor demersuri ale angajatorilor.

Cauza întârzierilor este capacitatea administrativă insuficientă a Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI). Conform chiar declarațiilor instituției, nu există suficienți angajați care să proceseze dosarele, ceea ce generează întârzieri masive — luni de așteptare pentru fiecare etapă, de la depunerea documentelor până la eliberarea avizului de muncă și viza de lungă ședere.

În 2022, împreună cu partenerii noștri din mediul privat, am participat la o întâlnire organizată la Camera Deputaților, unde am întrebat direct reprezentanții IGI de câți oameni ar fi nevoie pentru a rezolva această problemă. Din păcate, nu au putut oferi un răspuns concret, deși recunosc constant lipsa de personal.

În 2023, am reușit să obținem o nouă întâlnire la Cancelaria Primului Ministru, la care au participat și reprezentanți ai Ministerului Muncii. Discuțiile au fost revelatoare — ni s-a pus întrebarea: „De ce nu angajați români? Ce, ei nu sunt buni?”

Răspunsul mediului privat a fost simplu și logic: costurile cu aducerea unui cetățean străin sunt extrem de mari, prin urmare, dacă acești specialiști s-ar găsi în România, companiile i-ar angaja imediat de aici, pentru că ar fi mult mai profitabil.

Realitatea este că specialiștii străini nu îi înlocuiesc pe români, ci acoperă un gol real de competențe în economie — un gol care, în lipsa unei strategii coerente, se adâncește de la an la an.

O altă cauză majoră este absența unei strategii naționale de atragere a talentelor calificate și înalt calificate. Contingentul anual de 100.000 de avize de muncă nu face distincție între muncitorii necalificați, de care economia are nevoie în continuare, și specialiștii în domenii strategice precum AI, machine learning, energie solară, electricieni și instalatori — fără de care nu putem construi infrastructuri moderne precum data center-urile.

Efectele sunt profunde și directe asupra economiei românești:

• Descurajarea investitorilor străini. România este percepută ca o țară extrem de birocratică, în care procesele administrative blochează investițiile. Companiile care doresc să-și deschidă centre de producție, cercetare sau servicii trebuie să transfere în primă fază top și middle management-ul — însă, în condițiile actuale, acest proces durează chiar și un an.
• Întârzierea proiectelor strategice. Investitori mari din China, India sau Brazilia, care intenționează să relocheze echipe în România, sunt forțați să amâne sau chiar să renunțe la proiecte din cauza duratei procesului de imigrare.
• Pierderea competitivității regionale. Țări vecine precum Polonia, Ungaria sau Cehia finalizează aceleași proceduri în câteva săptămâni, atrăgând talentele care altfel ar fi putut veni în România.
• Blocaje în infrastructură și tehnologie. Lipsa electricienilor și instalatorilor calificați afectează direct proiectele de construcție a data center-urilor sau a infrastructurii energetice. Fără aceste resurse, România riscă să piardă ritmul cu tranziția digitală și energetică.

Reporter: Care este situația în alte țări UE?

Elena Antoneac: Țările cu rezultate vizibile au acționat strategic: au definit domeniile prioritare, au redus birocrația și au digitalizat complet procesele. România este printre puținele țări din UE unde procedurile durează peste 8 luni și implică multiple instituții necorelate (IGI, MAE, Ministerul Muncii).

Modelele europene arată clar că simplificarea procedurilor administrative și campaniile de atragere țintite pot transforma imigrația economică într-un avantaj competitiv. Exemplele din Germania și Irlanda arată că parteneriatul public-privat este cheia succesului.

Tabel comparativ între principalele state UE care au implementat politici moderne de atragere a lucrătorilor calificați. Date actualizate 2024–2025:

Reporter: Ce soluție vedeți pentru o înlesnire a acestui proces și ce demersuri ați intreprins?

Elena Antoneac: Încă din 2017, am tras multiple semnale de alarmă privind blocajele din procesul de imigrare pentru angajați calificați și înalt calificați.

Am avut întâlniri la Camera Deputaților, la Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) și la Cancelaria Primului Ministru, unde am cerut sprijin pentru accelerarea proceselor și digitalizarea procedurilor.

Din păcate, deși problema este recunoscută de autorități, nu s-au implementat măsuri sistemice care să fluidizeze procesul sau să ofere predictibilitate mediului de afaceri.

Continuăm aceste demersuri, pentru că România are nevoie de investiții străine și de talente.

Ne plângem când proiecte se mută în țări mai ieftine, precum India, dar nu facem nimic concret pentru a atrage oamenii valoroși aici, în România — acolo unde ar contribui direct prin taxe, impozite și know-how la dezvoltarea economiei

România poate și trebuie să învețe de la țările care au făcut deja pași majori în direcția corectă:

Digitalizarea completă a procesului — de la depunerea dosarelor, la urmărirea statusului, notificări automate și comunicare între instituții (modelul Irlandei și al Olandei).

• În Irlanda, toate aplicațiile pentru permise de muncă se depun online și se procesează în medie în 20–30 de zile.

Creșterea personalului IGI și profesionalizarea continuă.

• Germania a recunoscut public că lipsa de personal era o problemă și a creat centre regionale dedicate procesării vizelor pentru specialiști, inclusiv în colaborare cu ambasadele.

Crearea unei strategii naționale de atragere a talentelor — cu focus pe domenii strategice: IT, energie verde, infrastructură, sănătate.

• Germania are un plan guvernamental dedicat atragerii de ingineri și profesioniști din India, Filipine și alte țări emergente.
• Spania a adoptat politici prin care regularizează și integrează rapid imigranții calificați deja activi economic.

Parteneriat activ public–privat.

• Guvernele din Irlanda și Olanda colaborează cu companii private pentru identificarea și sponsorizarea specialiștilor, ceea ce asigură viteză, conformitate și integrare eficientă.

România poate adopta același model, folosind expertiza mediului privat care gestionează deja mii de cazuri de imigrare anual.

Reporter: Care este poziția dvs/reprezentanților acestei nișe de piață în ceea ce privește intenția anunțată de conducerea Ministerului Muncii de a reduce la 90.000 contingentul de lucrători străini?

Elena Antoneac: Reducerea contingentului anual de lucrători străini cu 10%, de la 100.000 la 90.000, nu este o veste bună pentru mediul economic și nici o măsură realistă în raport cu nevoile actuale ale pieței muncii.

În primul rând, nu credem că cei aproximativ 13.000 de funcționari publici care urmează să fie disponibilizați vor ocupa joburile vacante din construcții, livrări, HoReCa sau agricultură.

Să fim sinceri: este foarte puțin probabil ca acești oameni să urce pe trotinete pentru a livra mâncare, să muncească pe șantiere în ploaie sau în arșiță.

Aceste meserii sunt esențiale pentru economie, dar nu sunt atractive pentru majoritatea forței de muncă locale — iar lucrătorii străini vin să umple exact acest gol.

România ar trebui să vadă în dorința acestor oameni de a veni și de a munci o oportunitate, nu o problemă.

Acești lucrători contribuie prin taxe și impozite, susțin sectoare fără de care economia s-ar bloca, și oferă stabilitate pe termen lung.

Reporter: Ce credeți că ar trebui să facă România în schimb?

Elena Antoneac: În loc să reducem contingentul, România ar trebui să își regândească strategia duală:

Să atragă și să păstreze lucrătorii străini în domeniile cu deficit cronic de forță de muncă (construcții, logistică, HoReCa, livrări etc.);

Să încurajeze recalificarea românilor către meserii cu valoare adăugată mai mare — de exemplu, electricieni, instalatori, tehnicieni în energie solară, domenii unde deficitul va crește accelerat în următorii ani.

Această abordare pragmatică este exact cea adoptată de țări ca Germania, Spania sau Irlanda, care nu au văzut imigrația economică drept o amenințare, ci ca pe un instrument de creștere și competitivitate.

România are nevoie de o viziune pe termen lung, nu de măsuri simbolice.

Reducerea contingentului anual nu va aduce mai mulți români înapoi pe piața muncii, dar va pune și mai multă presiune pe companiile care deja se confruntă cu lipsa forței de muncă.

În loc să punem bariere, ar trebui să facilităm integrarea și munca legală a acestor oameni, care contribuie la economia noastră atunci când alții aleg să o părăsească.

România are nevoie de ei și mai ales are nevoie de o politică coerentă, modernă și realistă privind imigrația economică.