Directorul general al CFR Marfă, Dan Valentin Belcea, a demisionat la o lună de la numire

Directorul general al CFR Marfă, Dan Valentin Belcea, numit în funcţie în luna aprilie, a demisionat marţi de la conducerea transportatorului feroviar de stat, invocând motive personale.

1214 afișări
Imaginea articolului Directorul general al CFR Marfă, Dan Valentin Belcea, a demisionat la o lună de la numire

Directorul general al CFR Marfă, Dan Valentin Belcea, a demisionat la o lună de la numire (Imagine: Gabriel Fluerariu/Mediafax Foto)

"Demisia a fost depusă marţi dimineaţă, domnul Belcea invocând motive personale", au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii Ministerului Transporturilor, proprietarul CFR Marfă.

Consiliul de Administraţie CFR Marfă urmează să se întrunească pentru numirea noului manager, au adăugat reprezentanţii instituţiei.

CFR Marfă a anunţat la 11 aprilie numirea lui Belcea la conducerea companiei. Anterior numirii în poziţia de director general, Belcea a fost membru în Consiliul de Adminsitraţie al CFR Marfă.

Fost manager în cadrul firmei de publicitate Graffiti/BBDO, televiziunii Prima TV şi al companiilor International Railway Systems (IRS) şi Protan, cu activităţi în domeniul feroviar, respectiv al deşeurilor, Belcea este absolvent al University of Pennsylvania-Philadelphia, PA- USA.

Până la numirea lui Belcea, conducerea CFR Marfă a fost asigurată interimar de un director general adjunct, Pavel Bărculeţ, după decesul fostului manager al companiei Dragoş Alexandru Drăghici.

CFR Marfă este cel mai mare operator de transport feroviar de marfă din România, cu o cotă de piaţă de aproape 55% la nivelul anului trecut.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici