Erste a preluat controlul direct asupra activelor din ECE, inclusiv în România

Grupul austriac Erste Group Bank a preluat controlul direct asupra activelor din Europa centrală şi de Est, în urma absorpţiei în structura sa a firmei EGB Ceps Beteiligungen GmbH, un vehicul creat special pentru administrarea acestor active pe timpul crizei, relatează Reuters.

105 afișări
Imaginea articolului Erste a preluat controlul direct asupra activelor din ECE, inclusiv în România

Erste a preluat controlul direct asupra activelor din ECE, inclusiv în România

EGB Ceps Beteiligungen GmbH, firmă înfiinţată la finele anului 2009 şi deţinută în proporţie de 100% de Erste Group, administra inclusiv participaţia Erste la BCR, de aproape 93,58%.

Potrivit reprezentanţilor Erste, vehiculul creat în 2009 a fost menit să ajute grupul să treacă cu bine peste criza financiară.

"Acum acest vehicul nu mai este necesar, aşa că structura grupului va fi simplificată la loc", a declarat un purtător de cuvânt al Erste pentru Reuters.

Preluarea prin absorpţie a EGB Ceps Beteiligungen GmbH nu va afecta rezultatele financiare ale Erste, şi nici activităţile de management.

Erste a raportat pentru primele nouă luni din acest an o pierdere de 1,48 miliarde de euro, pe fondul costurilor de risc provizionate pentru reducerea portofoliului de credite neperformante, inclusiv pentru România.

Săptămâna trecută, CEO-ul grupului Andreas Treichl a declarat că simplificarea structurii Erste va ajuta la îmbunătăţirea riscurilor, a lichidităţii şi a performanţei grupului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici