Finanţele au calculat: Nu pot fi asigurate acum venituri de compensare pentru TVA redus la pâine. Reacţia miniştrilor Finanţelor şi Agriculturii

Reducerea TVA la pâine ar genera un impact bugetar negativ semnificativ şi, deşi "cel puţin teoretic" poate crea premise de diminuare a evaziunii în următorii ani, pe termen scurt trebuie găsite alte surse de venit care să compenseze pierderea imediată, surse care însă în prezent nu pot fi asigurate. Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, afirmă că TVA va fi redusă la pâine începând cu luna iulie, iar ministrul Agriculturii a declarat că deciza politică de reducere a TVA la pâine va fi luată până la sfârşitul lunii aprilie.

844 afișări
Imaginea articolului Finanţele au calculat: Nu pot fi asigurate acum venituri de compensare pentru TVA redus la pâine. Reacţia miniştrilor Finanţelor şi Agriculturii

Finanţele au calculat: Nu pot fi asigurate acum venituri de compensare pentru TVA redus la pâine (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Un document al Ministerului Finanţelor, având sigla "Ministerul Finanţelor Publice-Cabinet Ministru", cu semnătură, ştampilă şi număr de înregistrare din săptămâna trecută, arată că reducerea TVA la pâine ar genera un impact bugetar negativ semnificativ şi, deşi "cel puţin teoretic" poate crea premise de diminuare a evaziunii în următorii ani, pe termen scurt trebuie găsite alte surse de venit care să compenseze pierderea imediată, surse care însă în prezent nu pot fi asigurate.

Documentul Finanţelor este redactat strict din punct de vedere economic, la momentul la care proiectul de reducere a TVA la pâine pentru şase luni era anunţat de două luni.

Identificarea altor surse de venit care să compenseze sumele neîncasate ca urmare a unei astfel de reduceri a cotei de TVA este necesară pentru a menţine echilibrul bugetar şi ţinta de deficit asumată cu instituţiile financiare internaţionale, relevă un document redactat săptămâna trecută de Ministerul Finanţelor.

Ministerul a analizat reducerea cotei de TVA la pâine - un angajament politic al Guvernului USL - de la 24% la 9%, şi impactul bugetar aferent, iar din analiză a rezultat că o astfel de măsură ar genera un impact bugetar negativ în trend ascendent, de 635 milioane lei (0,1% din PIB) în 2013, 671,7 milioane lei în 2014, 707 milioane lei în 2015 şi 742,1 milioane lei în 2016.

Datele Finanţelor, chiar şi calculate pentru un an întreg, sunt mai mari decât cele prezentate începând cu acest an de premierul Victor Ponta şi de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, care susţineau că efortul bugetar pe şase luni din acest an se ridică la 200 milioane lei, respectiv la 100 milioane lei.

Ministerul Finanţelor arată astfel că, deşi "pentru anii următori" anului 2013 cel puţin teoretic reducerea cotei de impozitare poate crea premisele diminuării semnificative a evaziunii fiscale, creşterii bazei de impozitare şi, implicit, compensării acestui impact negativ direct printr-o creştere a gradului de colectare a TVA, pe termen scurt însă, pentru a putea menţine echilibrul bugetar şi ţinta de deficit asumată cu instituţiile financiare internaţionale, este necesară identificarea altor surse de venit.

"În aceste condiţii, considerăm că măsura de reducere a cotei de TVA aplicabilă livrărilor de pâine la această dată nu poate fi implementată decât în situaţia identificării unei alte surse de venit care să compenseze acest efect bugetar negativ pe termen scurt. Având în vedere impactul semnificativ negativ rezultat în urma analizei, coroborat cu constrângerile bugetare şi acordurile cu instituţiile financiare internaţionale, în prezent nu pot fi asigurate resursele financiare necesare compensării sumelor neîncasate ca urmare a reducerii cotei de TVA", se arată în document.

Ministerul Finanţelor mai arată că această problemă rămâne în atenţie "în viitor".

Chiţoiu: Posibil să fie o notă internă a Finanţelor. TVA scade la pâine de la 1 iulie

"Acel document nu este oficial, este un document intern. Avem resurse pentru a acoperi reducerea TVA, am luat măsuri fiscale, iar acum urmează partea a doua pentru combaterea şi reducerea evaziunii fiscale. Sperăm ca dintr-o îmbunătăţire a colectării să putem să acoperim acel gol creat de reducerea TVA", a spus Chiţoiu la RTV.

Discuţia privind oportunitatea reducerii TVA e inutilă, pentru că decizia politică e luată

"Orice discuţie legată de oportunitate este inutilă, pentru că deizia politică a fost luată", a spus Chiţoiu la RTV.

Ministrul Agriculturii: Decizia politică de reducere a TVA la pâine va fi luată până la sfârşitul lunii aprilie

Deciza politică de reducere a TVA la pâine va fi luată până la sfârşitul lunii aprilie, chiar dacă de mulţi ani funcţionari şi economişti din ministerul Finanţelor spun că măsura ar aduce prejudicii bugetului de stat, a declarat duminică ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Rompan: Ponta şi Chiţoiu susţin reducerea TVA la pâine, altfel, zeci de mii de oameni intră în şomaj

Premierul Victor Ponta, vicepremierul Daniel Chiţoiu şi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, susţin reducerea TVA la pâine, altfel va fi un dezastru pentru industria alimentară şi zeci de mii de oameni vor intra în şomaj, spune Aurel Popescu, preşedintele patronatului din panificaţie Rompan.

Finanţele spun că reducerea TVA la pâine e de actualitate şi nu există un act semnat "de ministru"

"La nivelul Ministerului Finanţelor Publice nu există niciun astfel de document oficial semnat de ministrul Finanţelor. Proiectul de reducere al TVA la pâine este de actualitate şi reprezinta una dintre priorităţile asumate de Guvern pentru acest an", transmite instituţia.

Proiectul de buget pentru acest an a fost construit de Guvern pe un PIB calculat la aproape 140 miliarde euro, cu venituri de 46 miliarde euro şi cheltuielile de 49 miliarde euro, rezultând o ţintă de deficit bugetar de 2,15% din PIB.

În luna mai a anului trecut, imediat după preluarea guvernării, premierul Victor Ponta declara că reducerea TVA la produsele agricole, în cadrul unei scheme în care 15% din TVA plătită la alimente este restituită producătorului care vinde în mod legal, va fi cuprinsă cel târziu în bugetul pentru 2013, deoarece scade evaziunea, producătorii agricoli sunt sprijiniţi, iar pe termen mediu şi lung cresc încasările la buget.

Şi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, susţinea atunci că proiectul bugetului pe 2013 va include cu siguranţă o cotă de TVA de 9% la alimente, dacă această măsură nu va fi implementată chiar din 2012.

Florin Georgescu, ministru al Finanţelor, se rezuma la a afirma că o eventuală reducere a taxei la alimente va fi decisă după alegerile din toamna anului 2012.

Subiectul nu a putut fi însă tranşat în negocierile cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), astfel că măsura nu a mai fost inclusă în proiectul de buget pentru acest an.

Premierul şi ministrul Agriculturii au abordat însă în continuare această temă, în discursurile publice, iar la 28 ianuarie şeful Guvernului a afirmat că Guvernul ar putea reduce TVA la 9% pentru pâine de la 1 iulie 2013, pentru un interval de şase luni, ca un proiect-pilot în care să se constate dacă veniturile bugetare cresc astfel încât să acopere deficitul "de 200 milioane lei" generat de această măsură.

Câteva zile mai târziu, la 1 februarie, ministrul Agriculturii afirma că reducerea TVA la 9% pentru pâine este un angajament politic care ar putea fi aplicat în 2013, în condiţia în care efortul bugetar pe şase luni este "de 100 milioane lei".

Potrivit premierului Ponta, reducerea TVA ar urma să fie din nou discutată cu FMI la următoarea misiune la Bucureşti.

Ideea reducerii TVA pentru alimentele de bază este mai veche, susţinută şi de fostele guverne, dar nu a fost niciodată pusă în aplicare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici