FMI: Modificarea OUG 50 a fost o precondiţie la acordarea tranşei din împrumut

Scrisoarea suplimentară de intenţie convenită de Guvern cu FMI, publicată pe site-ul instituţiei de la Washington, confirmă că modificarea OUG 50 a fost o precondiţie pentru acordarea tranşei din împrumut programată pentru mijlocul lunii ianuarie.

40 afișări
Imaginea articolului FMI: Modificarea OUG 50 a fost o precondiţie la acordarea tranşei din împrumut

FMI: Modificarea OUG 50 a fost o precondiţie la acordarea tranşei din împrumut (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Amendarea ordonanţei privind contractele de credit, astfel încât să îmbunătăţească transparenţa şi să protejeze drepturile consumatorilor asigurând în acelaşi timp stabilitatea sistemului financiar, este una dintre cele cinci precondiţii ale acordării tranşei, potrivit documentului publicat pe site-ul Fondului Monetar Internaţional (FMI).

"Ca precondiţie, vom lucra cu Parlamentul pentru a ne asigura că Ordonanţa 50 din 2010 va îmbunătăţi transparenţa şi protecţia drepturilor consumatorilor, asigurând, totodată, stabilitatea sistemului financiar. În acelaşi timp, ne vom asigura că Banca Naţională este singura instituţie autorizată să reglementeze activitatea de creditare a băncilor", se arată în scrisoare.

Scrisoarea nu mai face nicio precizare privind conformitatea OUG 50 cu prevederile Directivei 48/2008 a Comisiei Europene, menţionată în documentul apărut în noiembrie.

Modificarea OUG 50 ca precondiţie pentru eliberarea tranşei figura şi în scrisoarea suplimentară obţinută de MEDIAFAX în luna noiembrie a anului trecut, după misiunea FMI la Bucureşti. Informaţiile nu au fost însă confirmate oficial, iar preşedintele Traian Băsescu a declarat, pe 25 noiembrie, că modificarea OUG 50 nu este o precondiţie de acordare a următoarei tranşe de la FMI.

Legea de aprobare a OUG 50 a fost adoptată de Parlament în luna decembrie, fiind declarată constituţională de către Curtea Constituþională şi promulgată de preşedinte pe 28 decembrie. Ordonanţa a fost însă adoptată cu modificări faţă de formula promovată chiar de Guvern, parlamentarii puterii renunţând la aplicarea reglementărilor şi pentru creditele în derulare.

Alte precondiţii pentru eliberarea următoarei tranşe de la FMI prevăd ca Parlamentul să aprobe bugetul pe 2011, inclusiv prin includerea ratificării care prevede majorarea TVA de la 19% la 24%, dar şi să plătească, până la finele lunii noiembrie, aproape în totalitate, arieratele de la bugetul central şi de la bugetul asigurărilor sociale.

Ultimele două precondiţii se referă la aprobarea legii salarizării unitare şi promulgarea reformei pensiilor.

Board-ul FMI a aprobat, vineri, a şasea evaluare a acordului cu România şi scrisoarea suplimentară, astfel că instituţia a acordat cea de-a şaptea tranşă din împrumut, de aproximativ 900 de milioane de euro, bani care care au fost viraţi BNR.

România are un acord de finanţare externă cu FMI, UE şi alte instituţii financiare internaţionale, în sumă totală de aproximativ 20 de miliarde de euro. România a primit până acum tranşe în valoare de 12,2 miliarde de euro de la Fond şi de 3,65 miliarde euro de CE.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici