Franks: Remanierea nu va aduce schimbări majore ale politicilor şi nici costuri mai mari de finanţare

Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat, sâmbătă, că se aşteaptă ca remanierea Guvernului să nu conducă la schimbări majore ale politicilor şi să nu afecteze costurile de finanţare ale României sau eliberarea următoarei tranşe din acord.

24 afișări
Imaginea articolului Franks: Remanierea nu va aduce schimbări majore ale politicilor şi nici costuri mai mari de finanţare

Franks: Remanierea nu va aduce schimbări majore ale politicilor şi nici costuri mai mari de finanţare (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

"Sunt aici pentru conferinţa BNR, dar aseară am avut o întâlnire şi cu premierul Emil Boc. În cadrul întâlnirii premierul mi-a explicat că remanierea Guernului nu va determina şi o modificare a politicilor aplicate până în prezent", a declarat Franks înainte de un seminar organizat de BNR cu ocazia aniversării a 130 de ani de activitate.

Întrebat dacă remanierea Guvernului ar putea conduce la amânarea eliberării următoarei tranşe din împrumutul cu FMI, sau la creşterea costurilor de finanţare a statului, Franks a răspun negativ.

El a precizat că scrisorea de intenţie va fi trimisă board-ului FMI în a doua jumătate a lunii septembrie.

În ceea ce priveşte posibilitatea unui nou împrumut, oficialul FMI a reiterat că Guvernul deja şi-a exprimat această intenţie în trecut, dar deocamdată o astfel de discuţie este prematură.

Premierul Emil Boc a discutat, vineri, cu şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, şi un reprezentant al Comisiei Europene, după întâlnirea care a durat circa 30 de minute oficialii FMI şi CE fiind conduşi de către premier până la maşinile parcate în curtea Guvernului.

Şase miniştri au fost remaniaţi, fiind desemnaţi înlocuitorii acestora, la conducerea ministerelor Finanţelor, Economiei, Transporturilor, Muncii, Agriculturii şi Comunicaţiilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici