Georgescu: Bugetul pe 2013 va fi prezentat la 15 zile după instalarea noului guvern

Bugetul pentru anul viitor va fi prezentat la 15 zile după instalarea noului guvern rezultat din alegerile programate în decembrie, derogarea faţă de termenul legal de 15 octombrie fiind convenită cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială, a declarat ministrul Finanţelor, Florin Georgescu.

321 afișări
Imaginea articolului Georgescu: Bugetul pe 2013 va fi prezentat la 15 zile după instalarea noului guvern

Georgescu: Bugetul pe 2013 va fi prezentat la 15 zile după instalarea noului guvern (Imagine: Andreea Alexandru / MediafaxFoto)

"Noul guvern va fi obligat să prezinte bugetul în 15 zile de la instalare (...) Guvernul a stabilit cu acordul FMI, Comisaiei Europene şi Băncii Mondiale că în anii în care alegerile parlamentare sunt plasate în ultimle trei luni ale anului, bugetul să fie prezentat la 15 zile după instalarea noului guvern", a spus Gerogescu, după o întâ1lnire cu Comisia de Buget Finanţe din Parlament.

El a explicat că oficialii organismelor internaţionale vor să discute cu un guvern legitim şi ales despre noul buget şi nu în timpul campaniei electorale.

Georgescu a amintit că şi în 2008 bugetul pentru 2009 a fost întârziat şi s-a aprobat în februarie.

Întrebat dacă există totuşi bani pentru reîntregirea salariilor prin majorarea cu 7,4%, Georgescu a afirmat că "banii pentru reîntregirea salariilor sunt pentru că se va aplica măsura în prima lună a anului viitor".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici