Guvernul nu a reuşit să cheltuie banii şi a încheiat 2014 cu un deficit de 1,85%, sub ţintă

Anul 2014 a fost încheiat cu un deficit bugetar de 1,85% din PIB, sub ţinta planificată de 1,97% din PIB, premierul Victor Ponta arătând că aceasta este o veste mai puţin bună, deoarece Guvernul nu a reuşit să cheltuie banii.

379 afișări
Imaginea articolului Guvernul nu a reuşit să cheltuie banii şi a încheiat 2014 cu un deficit de 1,85%, sub ţintă

Guvernul nu a reuşit să cheltuie banii şi a încheiat 2014 cu un deficit de 1,85%, sub ţintă (Imagine: Shutterstock)

"Deja am primit prima veste bună, ANAF şi ministrul de Finanţe mi-au confirmat că şi în luna ianuarie avem încasări bugetare mai mari decât erau previzionate în plan. Vestea mai puţin bună este că nu am făcut 1,97% din PIB deficit, ci am făcut 1,85%. Deci, suntem, după Germania, cei mai disciplinaţi bugetari, dar banii ăia trebuie să-i cheltuim în continuare", a spus Ponta miniştrilor, în şedinţa de miercuri a Guvernului.

În urmă cu două săptămâni, minitrul Finanţelor, Darius Vâlcov, a anunţat că, potrivit datelor preliminare, bugetul general consolidat a închis anul trecut cu un deficit de 1,98% din PIB, sub ţinta de 2% convenită cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană în luna decembrie.

Ţinta iniţială de deficit bugetar negociată cu instituţiile internaţionale era de 2,2% din PIB, din care 0,2% din PIB reprezentau cheltuieli cu sume alocate co-finanţării proiectelor cu fonduri europene. Întrucât la rectificările din timpul anului Guvernul a decis să taie din sumele alocate co-finanţării, ţinta de deficit a coborât la 2% din PIB.

La finele lunii noiembrie, execuţia bugetară arăta un deficit minim, de 0,04% din PIB, în condiţiile în care reduceri masive au avut loc la cheltuielile de capital, adică investiţiile publice, dar şi la co-finanţări.

La ultima rectificare bugetară de anul trecut, Guvernul a decis să plătească în avans drepturile câştigate în instanţă, şi care urma să fie achitate în 2015, în sumă de 2,3 miliarde lei.

Pentru acest an, Executivul a convenit cu FMI şi CE o ţintă de deficit bugetar cash de 1,83% din PIB.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici