Împrumut de 35 milioane euro pentru dezvoltarea noului mall din Obor

Omul de afaceri Florin Pogonaru vrea să împrumute 35 de milioane de euro pentru finanţarea centrului comercial pe care vrea să-l construiască lângă Obor prin intermediul firmei Prodplast Imobiliare, al cărui capital urmează să fie majorat cu peste 10 milioane de euro, în acelaşi scop.

722 afișări
Imaginea articolului Împrumut de 35 milioane euro pentru dezvoltarea noului mall din Obor

Împrumut de 35 milioane euro pentru dezvoltarea noului mall din Obor (Imagine: Arhiva)

Acţionarii firmei vor discuta în august majorarea capitalului social cu 46 milioane de lei, de la 20,8 milioane de lei la 66,8 milioane de lei prin aporturi noi în numerar, prin emiterea de 46 milioane de acţiuni, în scopul finanţării proiectului imobiliar din Strada Ziduri Moşi, nr 23.

De asemenea, compania intenţionează să acceseze un credit de 35 milioane de euro, pentru o durată de până la 30 de ani de la instituţii de credit din România şi/sau străinătate, în vederea finanţării centrului comercial.

Centrul comercial, denumit Veranda Shopping Center, va avea o suprafaţă de circa 25.000 de metri pătraţi şi urmează să fie dezvoltat în zona Pieţei Obor, pe fostul amplasament al fabricii de mase plastice Prodplast, care a fost relocată.

Prodplast Imobiliare a desemnat firma CBRE România pentru închirierea spaţiilor din centrul comercial şi a angajat firma Barsine Investitii pentru managementul de proiect şi alte servicii conexe în vederea realizării investiţiei.

Pogonaru a încheiat un acord cu reţeaua de hipermarketuri Carrefour pentru un spaţiu de circa 10.000 de metri pătraţi în cadrul centrului comercial.

Centrul comercial urmează să concureze în zonă cu Mega Mall, dezvoltat de fondul sud-african NEPI în apropiere de Arena Naţională, dar şi cu ParkLake Plaza, în construcţie în cartierul Titan.

Prodplast Imobiliare a anunţat încă din 2012 că vrea să construiască un centru comercial în zona Obor, iar anul trecut a început demersurile privind începerea proiectului.

Acţionarii Prodplast au decis în 2008 divizarea producătorului de mase plastice în două firme, dintre care una cu activităţi imobiliare, care deţine terenurile şi clădirile din Bucureşti, evaluate 206,3 milioane lei la acel moment.

În afara terenului din zona Obor, Prodplast Imobiliare mai deţine un teren în Tunari, judeţul Ilfov, de circa 3 hectare.

Omul de afaceri Florin Pogonaru este acţionar indirect al Prodplast Imobiliare, prin mai multe firme.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici