Marţi, 6 iunie, ultima zi de depunere a proiectelor pentru accesarea fondurilor nerambursabile oferite prin Programul Transnaţional „Dunărea”

Sesiunea de depunere a proiectelor pentru accesarea fondurilor nerambursabile oferite prin Programul Transnaţional „Dunărea” a fost deschisă pe 9 mai 2017 la ora 12.00 şi se închide marţi, 6 iunie, la ora 15.00.

130 afișări
Imaginea articolului Marţi, 6 iunie, ultima zi de depunere a proiectelor pentru accesarea fondurilor nerambursabile oferite prin Programul Transnaţional „Dunărea”

Marţi, 6 iunie, ultima zi de depunere a proiectelor pentru accesarea fondurilor nerambursabile oferite prin Programul Transnaţional „Dunărea”

Programul transnaţional „Dunărea” 2014-2020 va finanţa proiecte implementate de un parteneriat transnaţional extins şi care vor avea ca obiectiv îmbunătăţirea politicilor publice şi a cooperării instituţionale. Aria de cooperare cuprinde 14 state: Austria, Bulgaria, Cehia, Germania (landurile Baden Wurttemberg si Bavaria), Ungaria, Romania, Slovenia, Slovacia, Bosnia si Hertegovina, Muntengru, Serbia, Moldova si Ucraina (oblasturile Chernivetska, Ivano-Frankiviska, Zakarpatska, Odessa). Bugetul total alocat Programului este de 262,98 milioane de euro

Axe prioritare ale Programului sunt: 1. Inovare si responsabilitate socială în Regiunea Dunării (îmbunătăţirea condiţiilor-cadru pentru inovare şi creşterea competenţelor pentru inovarea în mediul social şi mediul de afaceri); 2. Responsabilitatea faţă de mediu şi cultură în Regiunea Dunării (utilizarea sustenabilă a patrimoniului şi resurselor naturale şi culturale, sprijinirea restaurării şi managementului coridoarelor ecologice, sprijinirea managementului transnaţional al apelor şi prevenirea riscurilor produse de inundaţii, îmbunătăţirea capacităţii de răspuns şi managementul situaţiilor de urgenţă); 3. Conectivitatea în Regiunea Dunării (sprijinirea sistemelor de transport ecologice şi sigure şi a accesibilităţii egale a zonelor rurale şi urbane, îmbunătăţirea securităţii şi eficienţei energetice); 5 - Asistenţă tehnică dedicată finanţării structurilor de management ale programului şi activităţilor acestora.

Modul de implementare a Programului constă în acordarea de finanţare nerambursabilă, în mod competitiv, în cadrul unor apeluri publice de propuneri de proiecte, în perioada 2015-2018.

Proiectele de cooperare transnaţională trebuie să aibă următoarele caracteristici:
- Parteneri din minimum trei state participante în program;
- Dezvoltare, implementare, finanţare şi personal cu aportul tuturor partenerilor;
- Caracter transnaţional al acţiunilor;
- Acţiuni pre-investiţionale - nu se finanţează investiţii mari ci eventual proiecte pilot.

Beneficiari eligibili pot fi autorităţi locale/regionale/naţionale, organisme de drept public, Grupări Europene de Cooperare Teritorială (GECT), Organizaţii internaţionale, organisme private, inclusiv IMM-uri, parteneriate (minimum trei parteneri, nu există un număr maxim de parteneri, dar Partenerul-Lider trebuie să fie dintr-un stat membru UE).

Ratele de cofinanţare (pentru statele membre) sunt următoarele: la Priorităţile 1-4 - 85% FEDR + 15% cofinanţare naţională, iar la Prioritatea de AT - 75% FEDR + 25% cofinanţare naţională. Cofinanţarea naţională poate sa fie publică sau privată.

Următoarele cheltuieli sunt considerate a fi eligibile în cadrul programului:
- Costuri de personal (salariu, alte costuri legate direct de plăţi salariale plătite şi nerecuperabile de către angajator)
- Costuri de administrare (chirie, asigurări, utilităţi, birotica, IT, taxe bancare, etc.)
- Călătorie şi cazare (transport, masă, cazare, viză, diurnă)
- Expertiză şi servicii externe (studii, sondaje, training-uri, traduceri, promovare, etc.)
- Echipamente (echipamente IT, mobilier, vehicule, etc.)
- Investiţii la scară mică
- Costuri de pregătire a proiectului (în sumă fixă de 20.000 euro/proiect)
- Costuri de închidere a proiectului (în sumă fixă de 5.000 euro/proiect).

Perioada de implementare a unui proiect finanţat din Programul Transnaţional „Dunărea” poate avea o durată de 30 de luni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici