- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Microîntreprinderile vor plăti impozit de 16% pe profit sau impozit forfetar
Microîntreprinderile vor fi impozitate din acest an la fel ca orice firmă, prin aplicarea cotei de 16% pe profit sau a impozitului minim, fără a mai putea opta pentru impozitul de 3% pe venit.
Microîntreprinderile vor plăti impozit de 16% pe profit sau impozit forfetar (Imagine: Mediafax Foto)
"De la 1 ianuarie a dispărut regimul de taxare diferenţiat pentru microîntreprinderi, adică impozitarea cu 3% a veniturilor, şi a este introdus impozitul de 16% pe profit sau impozitul minim", a declarat agenţiei MEDIAFAX ministrul Finanţelor Sebastian Vlădescu.
Parlamentul a respins, la dezbaterea proiectului de lege privind bugetul din acest an, un amendament al deputatului PNL Daniel Chiţoiu de prelungire a opţiunii.
Până sfârşitul anului trecut, microîntreprinderile au beneficiat de un regim special de impozitare, care le permitea să opteze între plata impozitului pe profit şi plata unui impozit pe venit, care a crescut progresiv în ultimii ani până la 3% din venituri.
Fără prelungirea acestei prevederi şi pentru 2010, practic noţiunea de microîntreprindere dispare din Codul Fiscal.
Anul trecut erau înregistrate 280-300.000 de microîntreprinderi, societăţi cu până la 9 angajaţi şi venituri anuale de cel mult 100.000 de euro.
-
Andreea Paul Vass: Am refuzat nominalizarea pentru ministerul Economiei
Andreea Paul Vass a anunţat, marţi seară, că a refuzat nominalizarea pentru portofoliul Economiei, menţionând că "argumentele sunt în primul rând personale" şi că le mulţumeşte colegilor din PDL pentru încrederea acordată. citeşte tot
-
Udrea: Schimbarea miniştrilor PDL, cel mai mare act de curaj al clasei politice în ultimii 23 de ani
Politic ieri, 21:45
Elena Udrea consideră că schimbarea premierului şi a miniştrilor PDL este cel mai mare act de curaj al clasei politice în ultimii 23 de ani, precizând că nu a fost uşor să fie luată această decizie, dar că nominalizările făcute de partid reprezintă noua generaţia de politicieni propusă de PDL. citeşte tot





boc si cu vladescu sa vina sa le dau o lopata in mana ca sa vada cum se castiga banii ,ca noua nu ne vin banii pe "........" ca sa le dam lor sa se lafaie,rusine astia care la-ti ales pe base sa-l pupati in * ca-i destept foc ,el si cu boc ca doi homico nu pot unu fara alalalt
o tara de sclavi si iobagi. o sa fie toti romanii mujici, inghesuiti la minte si stransi la buzunar pentru ca nu isi cunosc drepturile si nici nu stiu sa lupte pentru ele.
Vladescu urmeaza sa angajeze consilieri de comunicare cu tara, pentru propria famile,ca in rest le are pe toate. Asa strange el cureaua lata a lui boooc...t