Mihai Oros, noul director general al SAP România

SAP SE, liderul mondial pe piaţa de soluţii software de business şi tehnologie, l-a numit din ianuarie pe Mihai Oros în funcţia de director general al subsidiarei din România.

Mihai Oros, noul direct general al SAP România

Oros îl înlocuieşte în funcţie pe Valentin Tomşa, care în septembrie s-a retras după 14 ani de la conducerea SAP România.

Oros se realătură SAP după nouă ani în cadrul OMV Petrom, unde a ocupat din 2007 diverse funcţii, ultima fiind Service Line Manager, OMV Petrom Global Solutions. Anterior, a lucrat la SAP AG în perioada 2001-2007, iar înainte de aceasta, a contribuit la dezvoltarea departamentelor de IT ale multor companii din România.

Oros are o diplomă de inginer în telecomunicaţii de la Universitatea din Timişoara. De-a lungul carierei sale a supravegheat dezvoltarea celui mai mare centru de Customer Competence al SAP din Europa de Sud-Est, având o vastă experienţă în dezvoltarea, gestionarea şi implementarea multor iniţiative IT bazate pe soluţii SAP.

El vorbeşte fluent limbile engleză, germană şi maghiară.

Compania germană SAP, cel mai mare producător mondial de software şi tehnologie pentru afaceri, a deschis reprezentanţa din România în 2002 şi deţine trei centre care oferă servicii de consultanţă IT, în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
SAP ,
OROS ,
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa
ULTIMA ORĂ
„În 20 de ani nu vom mai fi români”. TEORIA IREALĂ care adânceşte cele mai negre temeri ale românilor