Moody's a retrogradat Italia cu două trepte, la "Baa2", aproape de categoria "junk"

Moody's a retrogradat vineri ratingul obligaţiunilor guvernamentale italiene cu două trepte, de la "A3" la "Baa2", cu doi paşi deasupra categoriei "junk" a investiţiilor cu caracter speculativ, din cauza creşterii costurilor de finanţare, încetinirii creşterii economice şi riscurilor de contagiune.

119 afișări
Imaginea articolului Moody's a retrogradat Italia cu două trepte, la "Baa2", aproape de categoria "junk"

Moody's a retrogradat Italia cu două trepte, la "Baa2", aproape de categoria "junk" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Agenţia de rating a menţinut perspectiva negativă atribuită Italiei, avertizând că sunt posibile noi acţiuni similare, potrivit unui comunicat transmis vineri de Moody's.

Noul rating al obligaţiunilor italiene este pe penultima treaptă din categoria "investment grade" şi cu un nivel deasupra calificativului Spaniei, potrivit datelor Bloomberg.

"Perspectiva economică pe termen scurt a Italiei s-a deteriorat, prin creştere mai slabă şi şomaj mai ridicat, ceea ce creează riscul ca statul să nu poată respecta ţintele de consolidare fiscală. Ratarea obictivelor fiscale ar putea eroda şi mai mult încrederea din piaţă, amplificând riscul unui blocaj brusc al finanţării", se spune în comunicatul Moody's.

Italia este momentan în grafic în privinţa ţintei de reducere a deficitului bugetar, care ar trebui să scadă în acest an sub plafonul de 3% din PIB impus de UE. Totuşi, randamentul obligaţiunilor guvernamentale italiene cu maturitatea la 10 ani a crescut în ultimele săptămâni peste nivelul de 6%, după ce Spania a solicitat ajutor extern pentru recapitalizarea băncilor, investitorii fiind îngrijoraţi că Italia ar putea fi afectată de răspândirea crizei din statele vecine din sudul zonei euro.

Italia s-a bucurat de câteva momente de repaos pe pieţe la sfârşitul anului trecut, după învestirea Cabinetului Mario Monti, care a adoptat imediat măsuri de austeritate cu un impact de 20 miliarde euro asupra deficitului şi a introdus o reformă a sistemului public de pensii.

Moneda euro evoluează la minimele ultimilor doi ani după retrogradarea operată de Moody's. Astfel, euro se tranzacţiona vineri dimineaţă pe pieţele asiatice la 1,2202 dolari, după ce a atins joi la New York 1,2167 dolari, cel mai slab curs din iunie 2010.

Italia, a treia economie din zona euro, avea la finele anului trecut o datorie publică de aproximativ 1.900 miliarde euro, reprezentând peste 120% din PIB, al doilea grad de îndatorare din Europa după cel al Greciei.

FMI estimează, într-un raport recent, că bugetul structural al Italiei va înregistra anul viitor un excedent net de 0,5% din PIB. Pe de altă parte, datoria publică ar urma să crească la 125,8% din PIB în acest an, apoi la 126,4% din PIB în 2013, perspectivă îngrijorătoare în contextul crizei din zona euro.

Fitch atribuie Italiei ratingul "A-", iar Standard & Poor's califică ţara la nivelul "BBB+".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici