Percepţia privind evoluţia economiei României s-a înrăutăţit uşor

Percepţia experţilor financiari privind evoluţia economiei României în următoarele şase luni s-a înrăutăţit uşor în aprilie, însă aceasta şi-a păstrat poziţia a doua în regiunea Europei Centrale şi de Est (ECE) în funcţie de atractivitatea pentru investiţii, potrivit unui sondaj al institutului ZEW.

18 afișări
Imaginea articolului Percepţia privind evoluţia economiei României s-a înrăutăţit uşor

Percepţia privind evoluţia economiei României s-a înrăutăţit uşor (Imagine: Mediafax Foto)

Indicele ZEW privind aşteptările specialiştilor în următoarele şase luni a scăzut cu 3,8 puncte, la 35,4 puncte.

Cel mai atractiv stat din Europa Centrală şi de Est pentru investitorii străini a rămas Ungaria, se arată în studiul realizat de centrul de cercetare economică ZEW în colaborare cu grupul austriac Erste.

În contrast, situaţia actuală a economiei României rămâne mai critică comparativ cu restul statelor analizate din ECE. În pofida unui avans de 10,6 puncte al indicelui privind situaţia actuală, acesta rămâne la cel mai scăzut nivel din regiune, respectiv -40,5 puncte.

Indicele ZEW privind aşteptările specialiştilor financiari pentru regiunea ECE a scăzut cu 9,3 puncte, la 28 de puncte în aprilie, în timp ce percepţia situaţiei prezente a scăzut uşor, cu 1,5 puncte, la 24,4 puncte.

Aşteptările pentru zona euro au evoluat pozitiv în aprilie, indicele aferent înregistrând un avans de trei puncte, la 29,6 puncte. Totodată, investorii consideră că şi situaţia actuală s-a îmbunătăţit, în urma unei creşteri de 5,2 puncte, la 23,3 puncte.

Institutul ZEW a analizat mai multe state din Europa Centrală şi de Est, respectiv Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovacia şi Slovenia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici