Ponta: Codul Fiscal este necesar deoarece suntem ca un avion care nu decolează. FMI nu îl va accepta

Reforma fiscală trebuie realizată în acest an, deoarece Guvernul se află în situaţia unui avion aflat pe pistă, cu motoarele turate, dar care, dacă nu decolează, impune ca, în anii următori, să fie reluat totul de la capăt, a afirmat liderul PSD, premierul Victor Ponta, la Consiliul Naţional al PSD.

461 afișări
Imaginea articolului Ponta: Codul Fiscal este necesar deoarece suntem ca un avion care nu decolează. FMI nu îl va accepta

Ponta: Codul Fiscal este necesar deoarece suntem ca un avion care nu decolează. FMI nu îl va accepta (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Premierul a susţinut declaraţia în cadrul atelierului "Finanţe" al Consiliului Naţional al PSD, în contextul în care a vorbit despre necesitatea adoptării proiectului noului Cod Fiscal şi al Codului de Procedură Fiscală.

"Sunt de acord cu ceea ce zic nişte analişti, chiar dacă ei sunt de dreapta, care spun:: <<Domne', dacă n-o facem în 2015, nici n-o mai facem.>>. Suntem direct ca avionul care a pornit, e pe pistă, a turat motoarele. Dacă nici acum nu decolăm, înseamnă că sigur în 2016 nu mai reuşim, iar electoral, iarăşi o luăm de la capăt. În 2017, Dumnezeu ştie ce se mai întâmplă, aşa că eu cred că 2015 e un moment unic în care avem toate condiţiile întrunite ca să facem această mare reformă", a spus Ponta.

El a amintit că pentru redactarea noului Cod Fiscal s-a lucrat mult timp şi pe mandatul mai multor miniştri.

"S-a lucrat din 2013 la acest Cod, din păcate a prins trei miniştri, că aşa e în România, nu există o meserie mai riscantă decât cea de ministru. Cei de la FMI şi de la Comisia Europeană sigur că la început nu vor fi de acord, cum nu au fost de acord nici cu reducerea CAS, nici cu (reducerea-n.r.) TVA la pâine, dar dacă noi dovedim că e sustenabil - şi am dovedit până acum - poate fi trecut", a spus Ponta.

Premierul aadăugat că proiectul Codului fiscal nu este perfect, dar că, în timpul dezbaterilor parlamentare, pot fi depuse amendamente. Totodată, el a făcut un apel către Parlament să respecte calendarul stabilit.

"Nu pretind şi nu pretindem că este un document perfect. De aceea, la Senat, întâi, după aceea la Cameră, evident că vor fi amendamente, evident că vor fi îmbunătăţiri ale Codului, evident că unele lucruri poate ne-au scăpat, evident că nu ţinem la ideea: <<Domne', să fie aşa cum a zis Guvernul>>. Singurul lucru la care ţin - şi e un apel atât pentru Parlament, cât şi pentru asociaţiile private - să respectăm calendarul în sensul în care să avem Codul aprobat şi promulgat până la 1 iulie, ca pentru prima dată să avem şi noi predictibilitate, să ştie toţi oamenii, de la 1 ianuarie, când intră în vigoare, exact ce reguli se aplică", a mai spus Ponta.

Proiectul Codului Fiscal va fi finalizat la sfârşitul acestei săptămâni şi rediscutat în Guvern luni, urmând să fie aprobat miercuri, împreună cu cel al Codului de Procedură Fiscală, şi transmis Parlamentului, săptămâna viitoare, spre dezbatere.

Premierul Ponta a anunţat anterior că cele două proiecte vor fi aprobate şi transmise Parlamentului pe 25 martie, cu solicitarea către Senat pentru dezbatere în regim de urgenţă imediat după Paşte, astfel încât documentele să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor până la finele lunii aprilie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici