Preşedintele israelian l-a felicitat pe Băsescu pentru îmbunătăţirea situaţiei economice a României

Preşedintele israelian, Shimon Peres, l-a felicitat, luni, pe preşedintele Traian Băsescu pentru îmbunătăţirea situaţiei economice a României, în cadrul primirii oficiale de la reşedinţa prezidenţială "Beit Hanasi".

Share pe Facebook 369 afişări

Shimon Peres, Traian Băsescu (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Europa trece printr-o tranziţie. România nouă este o Românie unită, nu numai într-o situaţie mai bună, ci şi cu un viitor mai bun. Vă felicit pentru îmbunătăţirea situaţiei economice, pentru locul important pe care România îl ocupă în UE şi în NATO", a menţionat Shimon Peres.

El a mai spus că vizita preşedintelui Băsescu este o ocazie de a întări legăturile dintre România şi Israel. "Vizita dumneavoastră este la timp, este folositoare pentru a face un bilanţ şi a vedea ce se poate face pentru viitor", a precizat preşedintele israelian.

Shimon Peres a declarat că Israelul se află în mijlocul unor negocieri de pace care încă nu s-au finalizat. "Este o pace care nu este uşor de obţinut. Sunt aici interese deosebite şi oarecum acest pământ este sfânt pentru câteva popoare, dar este şi partea cealaltă", a arătat oficialul israelian.

"Toate războaiele care au fost au lăsat victime, au rezolvat problemele. În locul războaielor a apărut terorismul. Cine crede că prin terorism se poate obţine ceva greşeşte. Terorismul nu are nicio viziune, nicio aspiraţie şi majoritatea ţărilor din Orientul Mijlociu sunt în plin război civil în loc să rezolve probleme. Cred că pe fiecare îl doare inima să vadă vărsare de sânge în Siria, dar, ca să fim sinceri, este în mâinile lor. (…) Noi avem interesul să fim un Orient Mijlociu liniştit, prosper. Vom depune toate eforturile pentru a ajuta regiunea să iasă din sărăcie, să ajungă la modernizare. Cred că şi în acest subiect avem vederi comune", a afirmat preşedintele Iraelului.

Preşedintele Traian Băsescu se află, până marţi, în vizite de stat în Israel şi Teritoriile Palestiniene.

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
PERES ,
BĂSESCU ,
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.