Pretendentul la conducerea Partidului Laburist din Marea Britanie doreşte blocarea Brexitului

Pretendentul la conducerea partidului Laburist, Owen Smith, promite să voteze împotriva declanşării Articolului 50, în condiţiile în care firmele din Uniunea Europeană iau în considerare reducerea activităţii din regat, scrie Bloomberg.

5167 afișări
Imaginea articolului Pretendentul la conducerea Partidului Laburist din Marea Britanie doreşte blocarea Brexitului

Owen Smith vrea să capitalizeze pe nemulţumirea legată de Brexit în încercarea sa de a prelua conducerea Partidului Laburist de la Jeremy Corbyn. El a promis că va încerca să blocheze startul exitului Marii Britanii prin votarea împotriva oricărei tentative de declanşare a Articolului 50, cu condiţia ca premierul Theresa May să nu supună actul final de "divorţ" de UE la un alt referendum.

"Britanicii au fost minţiţi de campania «leave: ei merită să aibă un cuvânt de spus în exitul pe care Tories vor să îl încheie cu UE", a spus Smith.

"Nimeni nu ştie cum va arăta Brexitul. Ar putea să presupună terfelirea drepturilor muncitorilor şi normelor de mediu, deschiderea serviciului naţional de sănătate către competitori străini, sau să facă mai dificil comerţul cu vecinii noştri", a adăugat el.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici