Profitul Samsung a scăzut cu 24% în trimestrul al doilea, din cauza concurenţei rivalilor din China

Profitul operaţional al grupului sud-coreean Samsung Electronics, cel mai mare producător de smartphone-uri din lume, a scăzut cu 24% în trimestrul al doilea, la 7.200 miliarde de woni (7,1 miliarde de dolari), ca urmare a concurenţei rivalilor din China şi a aprecierii monedei sud-coreene.

136 afișări
Imaginea articolului Profitul Samsung a scăzut cu 24% în trimestrul al doilea, din cauza concurenţei rivalilor din China

Profitul Samsung a scăzut cu 24% în trimestrul al doilea, din cauza concurenţei rivalilor din China (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Samsung se aşteaptă, însă, la revenirea vânzărilor în trimestrul al treilea, susţinute de noi produse şi de divizia de ecrane a grupului, notează Bloomberg.

Trimestrul al doilea, încheiat în iunie, este al treilea trimestru în care conglomeratul sud-coreean raportează declinul profitului.

Samsung se află sub presiune atât din partea Apple pe segmentul premium, cât şi din partea producătorilor chinezi Xiaomi şi Lenovo, care adaugă funcţii tot mai compleze telefoanelor ieftine pentru a atrage cumpărătorii cu buget limitat.

Aprecierea wonului a redus profitul grupului după repatrierea câştigurilor din străinătate.

"Profitul Samsung îşi va reveni în trimestrul al treilea, susţinut în mare parte de explozia cererii pentru smartphone-uri 4G în China. Dacă Samsung poate menţine o cotă de piaţă de cel puţin 20% pe acest segment, va avea vânzări de smartphone-uri mai mari în acest trimestru, în care nu este aşteptat încă impactul semnificativ al noului dispozitiv al Apple", a declarat Claire Kim, analist la firma sud-coreeană Daishin Securities.

Analiştii consultaţi de Bloomberg anticipau, în medie, profit operaţional de 8.100 de miliarde de woni (8 miliarde de dolari). În ultimele săptămâni peste 20 de analişti şi-au înrăutăţit aşteptările pentru Samsung, profitul operaţional anrticipat consemnând un declin de 13%, de la 9.300 de miliarde de woni la mijlocul lunii mai.

Vânzările din trimestrul al doilea s-au situat la 52.000 de miliarde de woni (51,1 miliarde de dolari), în timp ce analiştii anticipau în medie 53.200 de miliarde de woni (52,6 miliarde de dolari).

Samsung nu a prezentat date despre profitul net sau informaţii financiare despre divizii, rezultatele auditate fiind aşteptate mai târziu pe parcursul acestei luni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici