Proprietarii ar putea acoperi o parte din despăgubiri în cazul poliţelor obligatorii de locuinţe

Proprietarii care încheie poliţe obligatorii de locuinţe ar putea acoperi o parte din despăgubiri în limita unei sume, prin acceptarea unei franşize, o eventuală decizie urmând să fie adoptată peste şase luni, după analiza istoricului daunelor PAID, a declarat vicepreşedintele ASF, Daniel Tudor.

1474 afișări
Imaginea articolului Proprietarii ar putea acoperi o parte din despăgubiri în cazul poliţelor obligatorii de locuinţe

Proprietarii ar putea acoperi o parte din despăgubiri în cazul poliţelor obligatorii de locuinţe (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

"Există situaţii când cheltuielile legate de constatarea unei daune sunt mai mari decât despăgubirea pe care urmează s-o primească asiguratul. În acest context, aplicarea unei franşize poate fi o măsură pe care am putea s-o adoptăm peste şase luni, după ce vom analiza istoricul daunelor din portofoliul Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID), societatea care emite poliţele obligatorii pentru locuinţe", a spus Tudor, prezent la un eveniment de specialitate.

Franşiza este partea din daună ce urmează a fi suportată de către asigurat şi poate fi exprimată ca şi valoare fixă sau procentuală din suma asigurată sau din valoarea despăgubirii.

Potrivit legii, toţi proprietarii de locuinţe au obligaţia de a încheia PAD - poliţa de asigurare obligatorie emisă de PAID, care oferă acoperire împotriva riscurilor catastrofice (cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor) în limita sumei asigurate de 20.000 sau 10.000 euro, în funcţie de structura constructivă a locuinţei asigurate.

Valoarea primei este de 10 şi 20 de euro, în funcţie de suma asigurată.

PAID a fost înfiinţată în septembrie 2009. Cei mai mari acţionari ai asigurătorului sunt Astra, Groupama şi Platinum, fiecare cu 15%. Generali România are o participaţie de 11%, iar ABC Asigurări, Carpatica Asig, Certasig, City Insurance, Credit Europe Asigurări, Euroins, Grawe România şi UNIQA România deţin câte 5,5% din acţiuni.

Primele poliţe emise de PAID, cunoscute şi sub denumirea PAD, au fost emise în iulie 2010.

La finele lunii septembrie, portofoliul PAID număra aproximativ 426.000 de poliţe, de la 330.103 poliţe la începutul anului.

Fondul locativ naţional numără aproximativ 8,5 milioane de locuinţe.

Proprietarii care nu îşi asigură locuinţele vor fi amendaţi de autorităţile locale cu până la 500 lei. De asemenea, proprietarii neasiguraţi şi afectaţi de unul din cele trei riscuri (cutremur, inundaţie, alunecare de teren) nu vor mai primi ajutoare de la autorităţi pentru refacerea gospodăriilor afectate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici