Ruşii retrag miliarde de dolari din băncile din Vest, în aşteptarea sancţiunilor economice

Băncile şi companiile din Rusia retrag miliarde de dolari din băncile occidentale care au operaţiuni în SUA, de teama îngheţării activelor sau altor posibile sancţiuni economice impuse de Washington în contextul crizei din Crimeea, potrivit unor surse bancare mosccovite, citate de Financial Times.

1951 afișări
Imaginea articolului Ruşii retrag miliarde de dolari din băncile din Vest, în aşteptarea sancţiunilor economice

Ruşii retrag miliarde de dolari din băncile din Vest, în aşteptarea sancţiunilor economice

Sberbank şi VTB, cele mai mari bănci din Rusia, precum şi companii importante din industria rusească, printre care LukOil, îşi "repatriază" fondurile deţinute în băncile din Vest, potrivit Financial Times.

Retragerile de capital au accelerat după încheierea fără un acord a ultimei runde de negocieri dintre ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, şi secretarul de stat al SUA John Kerry.

Investitorii aşteaptă cu îngrijorare rezultatul referendumului de duminică din Crimeea privind separarea de Ucraina şi aderarea la Federaţia Rusă. Traderii şi oamenii de afaceri anticipează că, în funcţie de rezultatul scrutinului, SUA şi aliaţii din Vest ar putea anunţa sancţiuni economice împotriva Rusiei încă de luni.

Randamentul de referinţă al obligaţiunilor guvernamentale cu maturitatea la 10 ani ale Rusiei a închis vineri pe piaţa secundară la 9,7%, faţă de mai puţin de 8% în ianuarie.

Rubla se tranzacţionează aproape de un minim istoric, încheind şedinţa de vineri la un curs de 36,7 unităţi pentru un dolar.

Cel mai bogaţi 10 oameni din Rusia, în frunte cu miliardarul Alişer Usmanov, au pierdut 6,6 miliarde de dolari din avere în ultima săptămână, potrivit estimărilor publicate vineri de compania de cercetare Wealth-X.

Acţiunile companiilor ruse au pierdut 20% din valoare de la începutul acestui an, continuând scăderile vineri.

"Ironia este că sectorul bancar rus a realizat progrese importante în ceea ce priveşte interconectarea cu sistemul financiar global. Asta înseamnă că este vulnerabil, reprezintă o pârghie importantă de presiune", a declarat Strobe Talbott, preşedinte al Brooking Institution şi oficial al Departamentului de Stat al SUA în timpul administraţiei Clinton.

Valoarea titlurilor de Trezorerie SUA deţinute de instituţii străine a scăzut cu 105 miliarde de dolari în ultima săptămână, potrivit datelor publicate de Rezerva Federală din New York, care alimentează astfel zvonurile că şi banca centrală a Rusiei ia măsuri pentru reducerea expunerii la posibile sancţiuni.

Potrivit Trezoreriei SUA, Rusia deţinea la finele anului trecut obligaţiuni guvernamentale americane în valoare de 138,6 miliarde de dolari.

O sursă bancară de la Moscova a afirmat, pentru Financial Times, că 90% dintre investitorii ruşi se comportă deja ca şi cum ar fi fost introduse sancţiuni.

În acelaşi timp, piaţa rusă a suferit în ultimele săptămâni retrageri masive de capital străin. Potrivit unor surse financiare citate de FT, băncile din SUA au vândut masiv obligaţiuni ruseşti. Datele Băncii Reglementelor Internaţionale arată că băncile şi fondurile de investiţii din SUA au o expunere de aproximativ 75 miliarde de dolari pe Rusia.

Deşi băncile străine nu au început încă să oprească creditarea către companiile ruseşti în mod generalizat, surse bancare afirmă că negocierile sunt blocate în mai multe cazuri, deoarece instituţiile de credit sunt în expectativă.

Alexei Kudrin, fost ministru de Finanţe al Rusiei şi membru al echipei de consilieri pe probleme economice ai preşedintelui Vladimir Putin, a avertizat joi că sancţiunile economice ar putea determina retrageri de capital străin de 50 miliarde de dolari pe trimestru din economia rusă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici