Salariile s-au prăbuşit în aprilie. În ce domenii s-au încasat salarii cu 27% mai mici

  • Criza coronavirusului a tăiat drastic din veniturile angajaţilor români
  • În aprilie, în nouă sectoare de activitate salariile au scăzut cu mai mult de 10%
  • Angajaţii din aviaţie şi cei din HoReCa, cel mai puternic afectaţi
732 afișări

Salariile angajaţilor români au scăzut drastic din cauza crizei coronavirusului, arată statisticile oficiale din luna aprilie. În nouă sectoare de activitate, salariile au scăzut cu valori cuprinse între 10 şi 28% faţă de perioada similară din 2019.

Cei mai afectaţi au fost angajaţii din aviaţie şi cei din hoteluri şi restaurante.

La nivelul întregii economii, salariul mediu a ajuns la 3.200 de lei, după o creştere de 2%. În lunile de dinaintea crizei, salariul mediu creştea cu câte cel puţin 10% faţă de anul anterior.

Andrei este pilot la Tarom, iar de când compania nu mai are încasări şi a redus salariile cu 25%, nu doar ca a câştigat mai puţin, dar şi data plăţii a avut întârzieri. „A fost o tranşă de 80% dată cu întârzieri de vreo 3 zile şi după încă o săptămâna 20% aproximativ.”

„Estimăm o creştere a procentului ratei şomajului, cât şi o încetinire şi o stopare a creşterilor salariale, iar în anumite domenii scăderi ale valorilor salariale medii pentru anumite posturi şi pentru anumite industrii care, din păcate, vor ajunge în anumite industrii la aproxiamtiv 25%, iar pentru alte industrii în jur de 10, chiar 15%”, spune Oana Botolan Datki, consultant resurse umane.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici