Şeful Bundesbank: Europa ar putea avea nevoie de 10 ani pentru a depăşi criza datoriilor

Europa ar putea avea nevoie de până la 10 ani pentru a depăşi criza datoriilor, iar o soluţie pe termen lung va veni doar după ce politicienii vor renunţa să se mai bazeze pe Banca Centrală Europeană (BCE) şi vor implmenta reforme structurale, a declarat preşedintele Bundesbank, Jens Weidmann.

597 afișări
Imaginea articolului Şeful Bundesbank: Europa ar putea avea nevoie de 10 ani pentru a depăşi criza datoriilor

Şeful Bundesbank: Europa ar putea avea nevoie de 10 ani pentru a depăşi criza datoriilor (Imagine: Shutterstock)

BCE ar putea reduce dobânda de politică monetară, dacă datele macroeconomice susţin o astfel de decizie, a sugerat Weidmann, într-un interviu pentru Wall Street Journal. O diminuare a dobânzii cheie nu ar schimba, însă, evoluţia economică a blocului euro, a afirmat Weidmann.

Şeful Bundesbank a apreciat acordul dintre Cipru şi creditorii internaţionali, care include pierderi importante pentru deponenţii din cele mai mari două bănci cipriote. Deşi modul în care s-a procedat în Cipru nu este un model pentru alte situaţii, arată importanţa de a avea o ordine în care investitorii cu interese în bancă să suporte costurile în cazul unor dificultăţi ale instituţiei de credit, a spus el.

"Depăşirea crizei şi a efectelor va rămâne o provocare pe parcursul următorului deceniu", a spsus Weidmann. Poziţia băncii centrale a Germaniei contrazice declaraţii recente ale preşedintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso, care a afirmat că cea mai dificilă perioadă a crizei din Europa a fost depăşită.

Economia zonei euro ar trebui să revină pe creştere în acest an, ca urmare a accelerării activităţii globale, consideră Weidmann. Totuşi, "calmul pe care îl vedem în prezent ar putea fi înşelător", dacă întârzie reformele la nivel naţional şi european, a adăugat el.

Weidmann, din poziţia de şef al Bundesbank, este unul dintre cei mai influenţi membri ai conducerii BCE. Bancherul german a fost singurul care s-a opus anul trecut înfiinţării mecanismului de achiziţii nelimitate de obligaţiuni, Tranzacţii Monetare Directe (Outright Monetary Transactions). Noua facilitate a BCE, care nu a fost încă folosită, este creditată pentru stabilizarea pieţelor financiare în timpul incertitudinilor politice generate de alegerile din Italia şi în perioada negocierilor pentru un acord de susţinere a Ciprului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici