Spania este în discuţii cu Germania pentru un program de salvare de 300 miliarde euro

Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schauble, se va întâlni marţi cu omologul spaniol Luis de Guindos, pe fondul temerilor că creşterea randamentelor obligaţiunilor Spaniei va obliga acest stat să ceară de la Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional un program de ajutor de 300 miliarde euro.

426 afișări
Imaginea articolului Spania este în discuţii cu Germania pentru un program de salvare de 300 miliarde euro

Spania este în discuţii cu Germania pentru un program de salvare de 300 miliarde euro (Imagine: Shutterstock)

Randamentul obligaţiunilor pe termen de 10 ani ale Spaniei a urcat luni la 7,59%, cel mai ridicat nivel de la crearea euro, iar bursa din Madrid a scăzut cu 5%, după noi informaţii negative legate de situaţia financiară a regiunilor spaniole, relatează The Guardian.

Pieţele au fost agitate şi de indicii din partea politicienilor de la Berlin potrivit cărora Germania pregăteşte temrenul pentru ieşirea Greciei din zona euro.

Traderii nu au fost impresionaţi de declaraţia lui Guindos că Spania nu va fi a patra ţară din zona euro care va cere sprijin financiar, după ce Murcia a devenit duminică a doua regiune după Valencia care a anunţat că va cere sprijinul guvernului de la Madrid..

Ministrul spaniol a dezminţit categoric că un bailout (program de salvare n.r.) este iminent, dar presa spaniolă a sugerat că până la şase regiuni ar putea solicita sprijin, următoarea fiind Catalonia.

"Ceea ce a început ca un program de salvare a băncilor evoluează rapid către un posibil bailout suveran. Alături de ştirile tot mai proaste din Grecia, se obţine un mix destul de negativ, astfel că se creează condiţiile pentru o rezistenţă minimă a euro", a declarat Jeremy Stretch, analist în domeniul valutar la CIBC.

Costul salvării Spaniei ar minimaliza programele acordate deja Greciei, Irlandei şi Portugaliei şi ar spori presiunile asupra Italiei, a treia mare economie din uniunea monetară.

Oficiali ai Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene şi FMI vor merge marţi la Atena pentru a cere concretizarea măsurilor de austeritate, în schimbul ajutorului financiar.

Secretarul general al Uniunii Social Creştine din Germania, Alexander Dobrindt, a provocat noi speculaţii privind ieşirea Greciei din zona euro, afirmând că guvernul condus de Antonis Samaras ar trebui să înceapă să plătească jumătate din pensii şi salarii ale angajaţilor la stat în drahme, ca parte a unei ieşi treptate din uniunea monetară. Dobrindt cere de mult timp ieşirea Greciei din zona euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici