Spania iese din programul de susţinere a băncilor în ianuarie. CE şi FMI cer continuarea reformelor

Spania va ieşi din programul de susţinere a băncilor pe 23 ianuarie, iar Comisia Europeană şi FMI au salutat luni progresele realizate de autorităţile de la Madrid, cărora le cer să continue reformele şi rigoarea bugetară.

90 afișări
Imaginea articolului Spania iese din programul de susţinere a băncilor în ianuarie. CE şi FMI cer continuarea reformelor

Spania iese din programul de susţinere a băncilor în ianuarie. CE şi FMI cer continuarea reformelor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Procesul de restructurare a băncilor care au beneficiat de sprijinul statului este avansat", potrivit executivului UE, în timp ce FMI subliniază, într-un comunicat separat, că eforturile făcute în cadrul programului de ajutor au transformat sistemul bancar într-unul mai solid, mai sigur şi de o mărime mai rezonabilă.

Cele două instituţii au publicat al cincilea raport referitor la evoluţia planului de susţinere a băncilor spaniole, în urma evaluărilor efectuate de delegaţiile trimise la Madrid la începutul lunii decembrie.

În iulie 2012, Spania a obţinut un program de ajutor destinat sectorului bancar în valoare de 41,3 miliarde de euro.

Autorităţile de la Bruxelles au indicat luni că au efectuat raportul final referitor la programul spaniol, în timp ce FMI va mai publica unul la începutul lunii februarie.

Comisia Europeană şi FMI cer Spaniei să continue eforturile pentru limitarea deficitului bugetar şi readucerea economiei la o creştere economică sustenabilă.

Fondul a subliniat totodată că băncile trebuie să fie în continuare supravegheate şi să vândă active pentru a putea relansa creditarea.

Spania, a patra mare economie din zona euro, a ieşit în trimestrul al treilea din recesiune, după doi ani, cu o creştere de doar 0,1% faţă de trimestrul precedent, în timp ce şomajul depăşeşte 26%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici