Un critic al lui Putin auto-exilat la Paris, pe cale să devină economist şef al BERD

Un fost consilier economic guvernamental rus, Serghei Guriev, care trăieşte într-un exil auto-impus la Paris, este pe cale să fie numit economist şef al BERD, devenind primul cetăţean rus care să deţină această funcţie, potrivit unor surse citate de Bloomberg.

159 afișări
Imaginea articolului Un critic al lui Putin auto-exilat la Paris, pe cale să devină economist şef al BERD

Un critic al lui Putin auto-exilat la Paris, pe cale să devină economist şef al BERD (Imagine: Facebook)

Guriev, care săptămâna viitoare va împlini 44 de ani, este un critic al preşedintelui Vladimir Putin, având legături cu fostul magnat al petrolului Mihail Hodorkovski şi liderul protestatar Alexei Navalni.

Hodorkovski a finanţat monitorizarea voturilor şi proiecte ale societăţii civile din Rusia, de când a fost pus în libertate în 2013, după 10 ani de închisoare despre care susţine că au fost o răzbunare pentru opoziţia sa faţă de Kremlin.

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a fost înfiinţată de guvernele occidentale în 1991, pentru a ajuta fostele state comuniste în tranziţia către capitalism.

Instituţia financiară a oprit anul trecut investiţiile în noi proiecte din Rusia, din cauza sancţiunilor impuse de UE Moscovei în urma conflictului din Ucraina.

Guriev, care a fost consilier al Guvernului condus de premierul Dmitri Medvedev, a refuzat să comenteze, ca şi un purtător de cuvânt al BERD.

El a plecat din Rusia în 2013, pentru a evita posibile persecuţii într-un caz penal legat de finanţarea institutului său economic din Moscova de către Hodorkovski, potrivit unor persoane apropiate situaţiei.

Guriev, interogat ca martor în acest caz, a fost considerat o ţintă pentru că lucra la un manifest economic pentru Navalni, a spus un oficial guvernamental rus.

Economistul a demisionat din poziţia de rector al Noii Şcoli de Economie când a plecat la Paris şi predă în prezent la Sciences Po din capitala franceză.

Preşedintele Putin a declarat pe 1 octombrie că ar saluta revenirea lui Guriev în Rusia şi că acesta nu riscă acuzaţii penale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici