Veste bună pentru turişti: Hotelurile de la munte vor scădea tarifele cu până la 5% anul viitor

Hotelurile din staţiunile montane vor scădea tarifele cu până la 5% începând de anul viitor, iar preţurile pachetelor în perioada sărbătorilor de iarnă vor rămâne la nivelul anului trecut, a declarat agenţiei MEDIAFAX Dragoş Răducan, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turism (FPTR).

1185 afișări
Imaginea articolului Veste bună pentru turişti: Hotelurile de la munte vor scădea tarifele cu până la 5% anul viitor

Veste bună pentru turişti: Hotelurile de la munte vor scădea tarifele cu până la 5% anul viitor (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

"Scăderea preţurilor se explică prin faptul că zona de turism montan este singura parte a turismului intern care nu a înregistrat creşteri în această vară. Au fost hotelieri care au investit în promovare şi au înregistrat creşteri, dar în general numărul de turişti din acest an nu l-a depăşit pe cel de anul trecut", a spus Răducan, prezent la Bursa de Turism Montan de la Predeal, organizată de FPTR.

El a adăugat că tarifele pentru pachetele de Crăciun şi Revelion de la munte vor rămâne la nivelul anului trecut.

Principalul motiv al stagnării numărului de turişti în hotelurile de la munte a fost lipsa promovării interne a turismului montan.

Reprezentanţii FPTR spun că statul nu a contribuit în acest an cu bani pentru promovarea turismului intern, în general, pe piaţa internă, iar turismul montan a fost neglijat în ultimii ani.

"Turismul montan s-a bazat foarte mult în ultimul an pe organizarea de conferinţe şi mai puţin pe sejururi. Şi restaurantele au avut în acest an încasări sub aşteptări. Pentru a atrage mai mulţi turişti, vrem să sprijinim dezvoltarea agrementului şi a cluburilor în staţiunile montane", a adăugat reprezentantul FPTR.

Federaţia a anunţat în septembrie că tarifele la cazare pe litoral vor creşte anul viitor în medie cu 7%, după trei ani de stagnare şi un sezon foarte bun în acest an, hotelierii invocând scumpirea utilităţilor şi a combustibilului în 2012 şi 2013.

Peste 1,5 milioane de turişti români au mers în această vară pe litoralul românesc, în creştere cu peste 15% faţă de anul trecut.

Statistica românească arată că anul trecut România a avut 7 milioane de turişti (sosiri în hoteluri), din care 78,4% (aproape 5,5 milioane) români, şi 21,6% (1,5 milioane) turişti străini, ponderi apropiate de cele din anul 2010.

Cu o rată de 14,7% a nerezidenţilor în totalul turiştilor, România ocupă detaşat ultimul loc în Europa. Penultima poziţie este ocupată de Germania, cu 21,3%, înaintea căreia se situează Suedia, cu 27,2%.

Hotelurile din România sunt pe penultimul loc în Europa după gradul de ocupare în timpul verii şi deţine detaşat ultima poziţie în clasamentul privind ponderea străinilor în totalul turiştilor, cauzele fiind fluxul slab de turişti de afaceri, imaginea externă proastă, tarifele mari şi evaziunea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici