Zăcământ de ţiţei şi gaze, descoperit în Buzău: ”Poate fi cea mai mare descoperire din ultimii 30 de ani”

OMV Petrom (SNP) şi Hunt Oil Company of Romania au anunţat descoperirea unui zăcământ de ţiţei şi gaze în sudul judeţului Buzău, după o investiţie comună în explorare care se ridică la 5 milioane euro.

23901 afișări
Imaginea articolului Zăcământ de ţiţei şi gaze, descoperit în Buzău: ”Poate fi cea mai mare descoperire din ultimii 30 de ani”

Zăcământ de ţiţei şi gaze, descoperit în Buzău: ”Poate fi cea mai mare descoperire din ultimii 30 de ani” (Imagine: Shutterstock)

"Aceasta are potenţialul să fie cea mai mare descoperire din ultimii 30 de ani, din zona Munteniei", se arată într-un comunicat al subsidiarei grupului austriac OMV.

Zăcământul a fost descoperit în perimetrul VIII Urziceni Est, la o adâncime de peste 2.500 de metri. Descoperirea se află la 7-12 km distanţă de zăcăminte mature, exploatate de peste 50 de ani.

Estimările obţinute din testele efectuate la cele două straturi geologice indică o producţie potenţială pe sondă de 1.200 - 2.100 bep (baril echivalent petrol) /zi.

"Anul acesta am avut cel mai ridicat nivel al investiţiilor pentru explorare post-privatizare. Este important să continuăm activitatea de explorare, în condiţiile în care 90% din zăcămintele pe care le operăm sunt mature şi au atins vârful de producţie cu mulţi ani în urmă. În prezent, furnizăm circa 40% din necesarul de ţiţei şi gaze al României", a declarat, într-un comunicat, Gabriel Selischi, membru al directoratului OMV Petrom responsabil de explorare şi producţie.

În perioada următoare, cele două companii vor continua testele pentru a determina potenţialul de producţie şi vor realiza campanii de achiziţie de date seismice în regiune.

Descoperirea a fost făcută în cadrul parteneriatului de explorare onshore încheiat în 2010 de OMV Petrom şi subsidiara grupului petrolier american Hunt Oil. Asocierea vizează explorarea blocurilor I Adjud şi VIII Urziceni Est, operatorul fiind Hunt Oil.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici