PREZENTUL FĂRĂ PERDEA / Dosarul ”Roşia Montană” şi jocul duplicitar al Guvernului Cîţu. Cel mai vocal apărător al Apusenilor nu e guvernul României, ci guvernul de la Budapesta

Traian Băsescu – primul promotor de seamă al ”Gold Corporation – Gabriel Resources”

De ce nu s-a făcut nimic pînă acum, pentru a înscrie Roşia Montană în patriomniul UNESCO? Pentru că n-a vrut preşedintele. Nu Iohannis, ci Băsescu. Iohannis îşi camuflează aceeaşi atitudine, în spatele altora – spre exemplu, în spatele ”ezitărilor” lui Cîţu. Dar Băsescu a fost clar şi direct, în stilul lui.

În anul 2004, Traian Băsescu declara public că realizarea proiectului de la Roşia Montană, al ” Gabrie Resources - Gold Corporation”, reprezintă o ”datorie de onoare faţă de Ţara Moţilor“. Apoi, în luna octombrie a aceluiaşi an, Băsescu mai puncta că că poluarea pe care o va presupune exploatarea aurului prin tratare cu cianuri, aşa cum vrea să o realizeze Roşia Montană Gold Cor­poration, este ”mai puţin dăunătoare” decît munţii de steril şi dinamitarea muntelui, folosite de compania de stat minieră, ”care exploatează în prezent zăcămintele”.

Lucrurile nu s-au oprit aici. Pe 5 noiembrie 2004, într-un interviu acordat cotidianului Ziua, întrebat fiind direct, dacă susţine proiectul Roşia Montană, Traian Băsescu a răspuns: ”Da, pentru că în momentul de faţă nimeni nu le-a dat o alternativă oamenilor din zonă“. El unde era? Apoi, în 8 octombrie 2004, într-o conferinţa de presă organizată la Cluj, Traian Băsescu s-a declarat un susţinător deschis (nici măcar semi-colorat) al proiectului Roşia Montană: ”După informaţiile pe care le am, Roşia Montană este o necesitate, prin valoarea proiectului şi a alternativelor de locuri de muncă create în zonă. Cred că este un proiect bun, care ar putea să meargă înainte“.

Tot atunci, Traian Băsescu a declarat că ar fi o abordare ”uşuratică“ a acelora care susţin că e mai bine ”să nu se facă nimic“, fără a se oferi însă o soluţie economică în zonă: ”Bănci extraordinar de mari din lume susţin proiectul şi sînt gata să îl finanţeze. Este un argument că băncile respective nu s-ar băga într-un proiect, în care să se compromită“. Există şi compromis fără compromitere, prin comisioane, cadouri mărunte – ca un teren, o casă şi birou pentru fata cea mare, ajunsă notar. Sau pentru campania electorală personală sau a cuiva, din neam şi pentru mulţi alţii, din partid. Dar despre ”circuitul mitei” şi inclusiv despre implicarea serviciilor secrete în acest controversat proiect, despre cine e Frank Timiş şi de cine a fost el susţinut în România, pe faţă şi mai ales pe ascuns, voi scrie în zilele următoare.

Pe 6 ianuarie 2005, într-un alt interviu acordat cotidianului Adevărul, Traian Băsescu a declarat din nou, referitor la proiectul Roşia Montană: ”Sincer, îl susţin, mi se pare realist şi necesar. În acelaşi timp, după ce am făcut afirmaţia că trebuie realizat proiectul, am primit foarte multe reacţii împotriva lui. Au fost tot timpul reacţii care n-au adus şi argumente. Ieri am avut o discuţie cu directorul pentru România al Băncii Mondiale şi ştiu că se fac evaluări pe acest proiect. Nu m-aş mai grăbi să spun că trebuie făcut, ci trebuie aşteptat pînă cînd toate evaluările sînt făcute. Eu cred că pentru zonă nu este o soluţie rea“. Pentru a afla apoi că, de fapt, totul era deja stabilit: în februarie 2005, Traian Băsescu a declarat într-un cerc restrîns că ”Roşia Montană mi-a fost sugerată de Radu“. Adică de Radu Berceanu, care poate fi supranumit ”Prinţul de Aur”, adică ”Gold” (corporation), pentru că el e cel care a dat avizul de exploatare, ca ministru, în 1999 şi este la originea acestei poveşti, Dar întreaga istorie a ”proiectului” nu-şi are locul aici. Voi reveni.

Jocul dublu al liberalilor, moştenit de la Traian Băsescu

În momentul  de faţă, liberalii joacă făţarnic, în raport cu dosarul ”Roşia Montană”. Premierul lor, Florin Cîţu este susţinut de aripa fostă ”pedelistă” din interiorul PNL-ului, ca şi de către preşedintele Klaus Iohannis, propulsat în fruntea liberalilor şi mai apoi la Cotroceni pe aceeaşi filieră. Ori, fostul Partid Democrat Liberal, actualmente ”dizolvat” în PNL (sau mai degrabă invers!) a fost singura formaţiune politică, prin reprezentanţi de seamă ai săi, care a susţinut proiectul controversat al ”Gabriel Resorces - Gold Corporation”.

Atunci cînd se constituia Comisia parlamentară specială pentru Roşia Montană, în 19 septembrie 2013, ca rezultat al presiunilor societăţii civile şi a moţilor din acea zonă a Apsenilor (comisie care ”a lucrat” pînă în 3 iunie 2014),  din aceasta au făcut parte parlamentari PSD, PNL, PC, UDMR, PPDD şi de la minorităţi. Democrat-liberalii lui Traian Băsescu au refuzat să-şi desemneze membri în comisie. Ei sînt acum liberali. Acei liberali din spatele lui Cîţu, care susţin de fapt interesele Gabriel Resources, invocînd ”procesul” în desfăşurare, cu această companie, în urma căruia România ”ar putea fi oblgată” să plătească despăgubiri de 5 miliarde de dolari, cît solicită compania, pentru că nu a putut realiza exploatarea de la Roşia Montană.

Să mai menţionez că Adriean Videanu, ministru al Economiei, anunţa în 2009 includerea proiectului Roşia Montană şi a exploatării aurului de către Gold Corporation în ”programul economic” al Guvernului Boc, acutualmente Emil Boc fiind unul dintre cei mai vocali susţinători ai lui Florin Cîţu. 

Las la o parte că o perspectivă (e drept, ameninţătoare) este prezentată aproape ca o certitudine. Că, aidoma poveştii lui Creangă cu drobul de sare, parte a guvernanţilor (cei liberali) bocesc, vocal sau mai puţin vocal, în frunte cu premierul Cîţu, pe tema acestor ”despăgubiri”. Dacă dosarul depus, mai cu voie, mai fără voie la UNESCO de către Ministerul Culturii.

Dosarul ”Roşia Montană” a fost trimis către UNESCO pe 4 ianuarie 2017, de către ministrul Culturii, Corina Şuteu, în ultimele zile de mandat ale Guvernului Cioloş. În iunie 2018, guvernul Dăncilă a solicitat, prin actorul George Ivaşcu, în mod laş, pretextînd procesul cu compania Gold Corporation, amînarea discutării dosarului în plenul Comitetului UNESCO. Solicitarea a fost aprobată cu menţiunea că acesta trebuie retrimis în maximum trei ani, altfel recomandarea de înscriere va expira. În ultima zi a lui ianuarie 2020, guvernul Ludovic Orban a reluat procedura pentru UNESCO. 

Guvernului, căruia i-a luat o grămadă de timp ba să-l facă, ba să-l depună şi apoi să-l retragă de pe ordinea de zi, păzeşte dosarul la UNESCO, drept un document clasificat SSID (secret de stat de importanţă deosebită). N-a fost nicio dezbarete publică, nicio consultare cu societatea civilă sau specialişti din varii domenii, care şi-ar fi putut aduce contribuţia. Aici este primul semn că ”e ceva putred în Danemarca” guvernului Cîţu.

Ideea e întărită de ezitările premierului. După ce s-a aflat ”pe surse” că intenţionează să retragă iaraşi proiectul, cum o făcuse Dăncilă, Cîţu a dat înapoi, biroul de presă dezminţind informaţia. Dar ezitările lui sînt străvezii. Ele reies din atitudinea ministrului culturii,  Bogdan Gheorghiu.

Sperietoarea despăgubirilor

Fără a fi un document clasificat, ministerul culturii refuză şi acum, în al doisprezecelea ceas, să publice Dosarul Roşia Montană, depus de Corina Şuteu în 2017, în ultima zi a mandatului său de ministru. Dosarul a fost depus, dealtfel, fără avizele de legalitate şi fără consultările necesare. Pe sub mînă, pe sub masă. Mai mult, la mijlocul lunii trecute, ministrul Gheorghiu afirma public, la un post de radio ”am întrebat şi eu în şedinţa de guvern şi a întrebat premierul: bun, Ministerul Finanţelor spune că dacă menţinem dosarul plătim 5 miliarde, dacă îl retragem plătim în jur de 1 miliard, pentru că despăgubiri plătim oricum, aşa spun avocaţii”.

Dar alţi avocaţi decît cei invocaţi de guvern, aşa cum reiese din susţinerile  fostului senator USR Mihai Goţiu, au o altă părere. Şi anume că acest demers la UNESCO reprezintă un mijloc de presiune, şi totodată reduce semnificativ şansele Gabriel Resources de reuşită într-un al doilea litigiu. Pe de altă parte este dovada că demersurile Ministerului Culturii apără interesul public al protecţiei patrimoniului de la Roşia Montană.

Acelaşi fost senator de Cluj al USR PLUS susţine, referindu-se la ”despăgubirile” invocate de Ministerul Finanţelor că ”memorandumul cu caracter confidenţial al Ministerului Finanţelor (MF), asumat de fostul ministru Alexandru Nazare, a ajuns în presă pe surse, într-o încercare disperată de a bloca includerea Roşiei Montane în UNESCO, cu doar cîteva zile înaintea deciziei Comitetului UNESCO legată de dosar (duminică, 25 iulie). Documentul-sperietoare a ajuns pe masa Coaliţiei de Guvernare în urmă cu aproximativ o lună, iar Nazare a încercat să-l pună pe ordinea de zi a şedinţei Guvernului, chiar în ziua în care a fost demis”.

De fapt, susţine Goţiu, ceea ce e absolut logic, ”dincolo de avantajele pe care includerea în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO le-ar aduce pentru dezvoltarea zonei şi comunităţile locale, acest lucru ar întări poziţia României în litigiul de la Washington, anulînd o mare parte din susţinerile avocaţilor lui Gabriel Resources Gold Corporation în faţa curţii de arbitraj”.

Aşa stau lucrurile. Admiterea sau respingerea dosarului Roşia Montană la UNESCO sînt şi hîrtia de turnesol care va arăta cît la sută din liberali sînt de fapt vechii ”băsişti” şi va pune, de fapt, sub reflectoare soliditatea guvernării. Căci USR-PLUS nu-şi poate permite să susţină, cît de puţin sau şi pe ascuns, acest proiect. Dacă s-ar întîmpa aşa ceva şi s-ar afla, ar însemna punereaa sub semnul întrebării a legitimintăţii existenţei sale. La fel, UDMR nu-şi pot permite nici ei ezitări, dacă mai vor în vreun fel să aibă dialog cu guvernul Viktor Orban. În admiterea sau respigerea dosarului ”Roşia Montană” cred că stă chiar existenţa în continuare a guvernului Cîţu: ce alt pretext mai bun pentru USR-PLUS de a ieşi de la guvernare, dacă PNRR-ul ministrului lor Ghinea va fi respins din nou?

Guvernul Cîţu e mai mult decît ezitant. În fond, cel mai vocal apărător al Apusenilor, din perspectiva accidentului ecologic provocat la finele anilor ’90, prin scurgerea de cianuri în rîul Tisa, de către aceeaşi firmă care vrea exploatarea la Roşia Montană, încurajată de bîlbîielile de la Bucureşti nu este guvernul României, ci guvernul de la Budapesta