Trenul de Otopeni, pieţele emergente şi varza românească

3574 afișări
Imaginea articolului Trenul de Otopeni, pieţele emergente şi varza românească

Marius Oprea, editorialist

Acum mai bine de o lună şi jumătate, mai precis pe 21 septembrie, eram anunţaţi că ne-am pricopsit: sîntem ţară emergentă la piaţa globală de capital. ”Sîntem la un click distanţă de marii investitori ai lumii”, spunea atunci Florin Cîţu, ministrul Finanţelor, în acelaşi timp în care şefii săi, Orban şi Iohannis, se dădeau cu trenul la Otopeni. La salarii sau pensii, n-am simţit pînă acum ce înseamnă pentru noi ”piaţă emergentă” şi nici de investitori n-am auzit încă. Nici trenul între Gara de Nord şi Otopeni nu circulă. De ce? Pentru că e programat să devină tren electoral. Şi despre toate (şi cîte) vor fi ”de bine” în această ţară, vom afla cît mai aproape de data alegerilor.

Acum două luni, stadiul fizic de execuţie al lucrărilor la calea ferată care leagă Gara de Nord de aeroport erau gata în proporţie de 97%. Mai erau de făcut finisaje interioare la staţia din aeroport, precum şi lucrări de scurgere a apei, adică rigole pe vreo 800 de metri, plus instalaţii de semnalizare şi telecomunicaţii la calea ferată, care puteau fi gata în două-trei săptămîni. Cel mult o lună. Dar totul s-a oprit atunci şi acolo. De ce? Trenul are o întîrziere. Pînă la campania electorală.

Festivismul electoral este de înţeles, dar nu înseamnă că este şi de bun simţ. Lăsăm la o parte că, dacă Covid-19 nu ar fi suspendat Campionatul European de Fotbal, promisa legătură feroviară dintre Bucureşti şi aeroportul internaţional ar fi fost prinsă în offsaid, nefiind gata. Şi totuşi, deşi e gata, încă nu merge. Pentru că aşa e în România: totul e varză, pînă la alegeri. Nu se taie panglici decît în campanii electorale. Acum, că a venit vorba de varză, guvernul preşedintelui Iohannis a fost prins el însuşi în offsaid, prin închiderea pieţelor din ”spaţii închise”. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 78/2019 e interpretabilă: la dezbaterea ei, liberalul Florin Roman a acuzat că primarii PSD au închis pieţe ”abuziv”, numai ca să facă rău guvernului şi că pesediştii ”mimează o anumită grijă faţă de românii de rînd. Este un joc politic de campanie ieftin, pesediştii speră să obţină voturi ieftin”.

Nu e nici ieftin şi nici scump – ceea ce au făcut ei e ceea ce face orice opoziţie, speculează greşelile guvernării. Şi această ordonanţă e o greşeală. Aseară, preşedintele Iohannis a reacţionat în stilul specific, atunci cînd a fost întrebat în legătură cu amendamentul la ordonanţă, iniţiat de pesedişti, dar votat cu 173 voturi pentru, unul împotrivă şi 93 abţineri. Totuşi, preşedintele a dat vina pe pesedişti, ”majoritatea otrăvită” din Parlament. Otravă din care a gustat însă şi o parte din liberali şi, oricum, nici cei care n-au făcut-o, n-au zis că e otravă. S-au abţinut.

E prima ”defecţiune” între guvernul preşedintelui şi partid: poate că parlamentarii PNL, care vor fi obligaţi să meargă prin pieţe chiar la propriu, simt mai concret pulsul lumii decît se vede el de la Cotroceni, de unde ”viziunea” e transmisă apoi la Palatul Victoria. Întebat despre votul din parlament, preşedintele a ocolit întrebarea. ”Faptul că guvernul hotărăşte ceva şi majoritatea PSD, fără să se documenteze, hotărăşte invers este încă un argument pentru care trebuie să facem alegeri. Nu se poate să se funcţioneze aşa", a spus Iohannis. Dar iată că de astă dată şi liberalii ”s-au documentat”. Foarte probabil că Iohannis va retrimite legea la Parlament, pentru ca, în acest tot du-te vino, tot el să fie cel care ne anunţă, ca o mare victorie personală, redeschiderea pieţelor.

Deocamdată, preşedintele Iohannis şi-a asumat exclusiv rolul de jandarm: ”pînă la vaccin, doar restricţiile funcţionează”, a mai spus el. Şi ”expresul de Otopeni” funcţionează deja, dar va porni în avanpremiera alegerilor din decembrie: cum se făcea, pe vremuri, cu ”ziua tovarăşului”. După ”dulcele stil românesc”, cam atunci se va închide aeroportul.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici