Ali Khamenei: În spatele atentatelor din Pakistan, Irak şi Iran sunt agenţi străini
Ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat luni că recentele atentate din Pakistan, Irak şi Iran sunt opera unor agenţi străini care încearcă să provoace un conflict între şiiţi şi suniţi, a anunţat televiziunea de stat.
Ali Khamenei: În spatele atentatelor din Pakistan, Irak şi Iran sunt agenţi străini (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Atacurile sângeroase comise în unele ţări islamice, în special în Irak, Pakistan şi într-o zonă a ţării noastre vizează generarea de disensiuni între şiiţi şi suniţi", a precizat ayatollahul Khamenei.
Potrivit acestuia, ţările din regiune trebuie să fie prudente pentru a-şi păstra unitatea deoarece "cei care desfăşoară aceste acţiuni teroriste sunt (în mod) direct sau indirect agenţi străini".
În ultimele săptămâni, cele trei ţări au fost teatrul unor violenţe sângeroase.
La Bagdad, două atentate cu maşină-capcană s-au soldat cu moartea a 100 de persoane şi rănirea altor peste 700.
La 18 octombrie, un atentat sinucigaş comis în provincia Sistan Balucistan, din sud-estul Iranului, a provocat moartea a 40 de persoane, dintre care 15 membri ai Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a regimului islamic.
O serie de atentate şi atacuri armate au afectat Pakistanul în ultimele luni.
-
O urnă în care se presupune ca s-ar afla cenuşă a lui Nyiro Jozsef, găsită la Corund
Social astăzi, 18:43
O urnă în care se presupune ca s-ar afla cenuşă a lui Nyiro Jozsef a fost găsită, sâmbătă, de poliţişti în localitatea Corund din judeţul Harghita, într-un autoturism cu care un oficial din Ungaria se deplasa către Şumuleu Ciuc, susţin surse locale. citeşte tot
-
România, medalie de bronz în finala pe echipe la CE de gimnastică
Sport astăzi, 17:59
Echipa masculină de gimnastică a României a câştigat, sâmbătă, medalia de bronz la Campionatele Europene de la Montpellier, concursul fiind câştigat de Marea Britanie. citeşte tot





Nu exista comentarii