Ancheta care ar putea duce la demiterea lui Donald Trump: Un fost colaborator al lui Rudy Giuliani, avocatul liderului de la Casa Albă, este dispus să depună mărturie în Congres

Un fost colaborator al avocatului lui Donald Trump, Rudy Giuliani, este dispus să depună mărturie despre întâlnirile pe care republicanul Devin Nunes le-a avut anul trecut la Viena cu un fost procuror ucrainean cu scopul de a demara o anchetă care să îl vizeze pe Joe Biden, potrivit CNN.

697 afișări
Imaginea articolului Ancheta care ar putea duce la demiterea lui Donald Trump: Un fost colaborator al lui Rudy Giuliani, avocatul liderului de la Casa Albă, este dispus să depună mărturie în Congres

Un fost colaborator al lui Rudy Giuliani, avocatul lui Donald Trump, este dispus să depună mărturie în Congres

Fostul colaborator al lui Giuliani este Lev Parnas, anchetat la rândul său pentru că împreună cu avocatul preşedintelui american ar fi făcut presiuni asupra autorităţilor ucrainene pentru ca acestea să îl acuze de corupţie pe Biden şi pe fiul său.

Intenţia lui Parnas a fost comunicată de avocatul său, Joseph A. Bondy, care a adăugat că clientul său a fost informat direct de către fostul magistrat ucrainean despre întâlnirea sa cu Devin Nunes.

„Domnul Parnas a aflat de la fostul procuror general al Ucrainei, Victor Şokin, că Nunes s-a întâlnit cu el la Viena în luna decembrie a anului trecut”, a declarat avocatul.

Victor Şokin a fost demis din funcţie în 2016, la insistenţele mai multor lideri occidentali, printre care şi Joe Biden, care la vremea aceea era vicepreşedintele Statelor Unite. Şokin a fost acuzat că evită să trimită în judecată persoanele acuzate de corupţie.

Devin Nunes este unul dintre cei mai importanţi aliaţi din Congres ai preşedintelui Donald Trump, apărându-l pe acesta în cadrul anchetei care ar putea duce la demiterea liderului de la Casa Albă.

Rudy Giuliani confirmase deja că a discutat cu Şokin şi Parnas, însă acesta nu a dat detalii despre subiectul discuţiilor. Declaraţiile lui Parnas despre implicarea lui Nunes în acest caz reprezintă prima acuzaţie adusă unui membru al Congresului în acest scandal.

Parnas a colaborat cu Şokin şi Giuliani pentru a lansa în spaţiul public acuzaţii potrivit cărora ucrainenii ar fi intervenit în alegerile prezidenţiale din Statele Unite din 2016 pentru a-i favoriza pe democraţi. De asemenea, cei trei l-au acuzat în repetate rânduri de corupţie pe Joe Biden, al cărui fiu, Hunter, era membru al Consiliului de Administraţie al companiei ucrainene Burisma Holdings.

„Nunes i-a spus lui Şokin că este urgentă lansarea unei investigaţii legate de Burisma, Joe şi Hunter Biden şi despre orice tip de ingerinţă a ucrainenilor în alegerile din 2016”, a declarat Bondy pentru CNN.

Camera Reprezentanţilor, aflată sub controlul opoziţiei democrate, a lansat o investigaţie parlamentară care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii preşedintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden. În cadrul investigaţiei, Camera Reprezentanţilor a trimis citaţii prin care le solicită unor membri ai Administraţiei de la Washington participarea la audieri şi furnizarea documentelor referitoare la contactele preşedintelui Donald Trump cu Ucraina. Ca reacţie, Comisia pentru Afaceri Judiciare din Senatul SUA, în care republicanii deţin majoritatea, a anunţat lansarea unei anchete privind presupuse acte de corupţie în Ucraina.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici