Canada va trimite în Europa de Est şase avioane de vânătoare de tip F-18

Canada va trimite şase avioane de vânătoare de tip F-18 în Europa de Est, pentru a consolida capacităţile NATO, în contextul agravării crizei din Ucraina, a anunţat joi premierul canadian Stephen Harper, citat de AFP.

1616 afișări
Imaginea articolului Canada va trimite în Europa de Est şase avioane de vânătoare de tip F-18

Canada va trimite în Europa de Est şase avioane de vânătoare de tip F-18 (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Potrivit presei canadiene, avioanele vor fi staţionate în Polonia, însă Biroul premierului a refuzat să confirme această informaţie.

Anunţul Canadei intervine în contextul declaraţiilor de miercuri ale secretarului general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, care a anunţat că Alianţa va dispune de "mai multe avioane, mai multe nave şi va consolida pregătirea forţelor sale terestre".

"Canada continuă să condamne ferm ocupaţia rusă ilegală din Ucraina, precum şi gesturile militare provocatoare din partea Rusiei", a adăugat premierul canadian.

"Recunoaştem necesitatea de a consolida securitatea şi stabilitatea în Europa Centrală şi de Est", a adăugat el.

Anterior, Franţa a anunţat că va trimite până la sfârşitul lunii mai multe avioane de vânătoare în cadrul misiunii NATO de supraveghere a spaţiului aerian al ţărilor baltice. Marea Britanie, Germania şi Danemarca, de asemenea, şi-au propus serviciile în acest scop.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici