Casa Albă: Vizita lui Biden la Kiev intervine într-un moment crucial

Vizita în Ucraina a preşedintelui american, Joseph Biden, intervine într-un moment "esenţial" pentru evoluţia conflictului militar izbucnit prin invazia rusă şi s-a concentrat pe obiectivele următoarelor luni, a declarat luni Jake Sullivan, consilier prezidenţial pentru Securitate Naţională.

462 afișări
Imaginea articolului Casa Albă: Vizita lui Biden la Kiev intervine într-un moment crucial

"Este un moment esenţial" în acest război. "Preşedintele s-a concentrat foarte mult pentru a utiliza foarte bine timpul în cursul vizitei la Kiev, ştiind că era limitat. S-a concentrat asupra modului în care să abordeze conversaţia cu preşedintele Volodimir Zelenski, pentru a vedea cum primesc cei doi perspectivele anului 2023 şi pentru a ajunge la o înţelegere comună asupra obiectivelor", a declarat Jake Sullivan, potrivit postului de televiziune CNN.

"Cei doi lideri au discutat despre evoluţiile pe teren în următoarele luni, despre capabilităţile de care are nevoie Ucraina pentru a avea succes pe câmpul de luptă. Au discutat despre necesităţile Ucrainei la nivel energetic, în materie de infrastructură, din punct de vedere economic şi umanitar. Au discutat şi despre aspectele politice", a subliniat Jake Sullivan.

Mai mulţi membri republicani ai Congresului SUA au criticat vehement vizita preşedintelui Joseph Biden în Ucraina, denunţând lipsa acţiunilor politice interne şi semnalând potenţiale fracturi privind asistenţa oferită Administraţiei Volodimir Zelenski. Biden a anunţat luni, în cursul unei vizite neanunţate efectuate la Kiev, asistenţă militară suplimentară în valoare de 500 de milioane de dolari.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
sua,
ucraina,
rusia

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici