Coreea de Nord transmite un avertisment Statelor Unite: Vă vom provoca cea mai mare durere

Coreea de Nord a avertizat, luni, că va provoca ”cea mai mare durere şi suferinţă” Statelor Unite, dacă Washingtonul va persista în încercarea de a impune sancţiuni mai severe asupra Phenianului după cel de al şaselea test nuclear nord-coreean, informează France 24.

7211 afișări
Imaginea articolului Coreea de Nord transmite un avertisment Statelor Unite: Vă vom provoca cea mai mare durere

Coreea de Nord transmite un avertisment Statelor Unite: Vă vom provoca cea mai mare durere şi suferinţă

Statele Unite a solicitat Consiliului de Securitate al ONU să voteze luni noi sancţiuni împotriva regimului de la Phenian, în pofida poziţiei exprimate de China şi de Rusia, care s-au declarat sceptice în privinţa eficienţei unor noi sancţiuni.

Într-un comunicat publicat de către agenţia de presă nord-coreeană KCNA, Ministerul de Externe de la Phenian a avertizat Washingtonul că dacă vor fi adoptate sancţiuni ”ilegale” mai dure împotriva Coreei de Nord, atunci Statele Unite vor plăti un preţ corespunzător.

”Măsurile viitoare ce vor fi luate de către Coreea de Nord vor provoca Statelor Unite cea mai mare durere şi suferinţă din toată istoria sa”, se arată în mesajul transmis de către Ministerul de Externe de la Phenian.

”Lumea va asista la modul în care Coreea de Nord va acţiona împotriva gangsterilor din SUA prin luarea unor măsuri mai dure decât au prevăzut vreodată”, a adăugat KCNA. Phenianul a mai precizat că a ”dezvoltat şi perfecţionat arma termonucleară pentru a descuraja acţiunile ostile şi ameninţătoare ale Statelor Unite”.

Washingtonul îşi doreşte ca, în şedinţa Consiliului de Securitate de luni, ONU să adopte o rezoluţie prin care să instituie un embargo asupra petrolului nord-coreean şi să fie oprit exportul de produse textile.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici