CRONOLOGIE: Filmul evenimentelor în atacurile de la Bruxelles

Atacurile teroriste care au zguduit Bruxellesul marţi dimineaţa - cu explozii violente pe Aeroportul Internaţional Zaventem şi în metrou - s-au soldat cu cel puţin 34 de morţi şi 200 de răniţi, relatează AFP care prezintă firul evenimentelor.

CRONOLOGIE: Filmul evenimentelor în atacurile de la Bruxelles

Aceste atacuri - revendicate marţi după-amiaza de către gruparea Statul Islamic (SI) - au loc la patru zile după capturarea spectaculoasă la Molenbeek, o comună de la periferia capitalei belgiene, a lui Salah Abdeslam, singurul supravieţuitor al comandoului care a comis atacurile jihadiste de la Paris, la 13 noiembrie, soldate cu 130 de morţi.

- către ora 7.00 GMT (ora locală 8.00; 9.00, ora României): două explozii răsună la Aeroportul Internaţional Zaventem. Potrivit unor martori, mai întâi s-au auzit focuri de armă în terminalul pentru plecări al aeroportului, după care o persoană a început să strige în arabă şi s-au auzit două explozii.

- cu puţin înainte de ora 8.00 GMT: poliţia federală anunţă un mort şi câşiva răniţi, dar adaugă că bilanţul este probabil mai mare.

Aeroportul este închis şi nu mai este deservit de trenuri şi nici de autobuze. O reuniune are loc la Centrul de criză de la Ministerul de Interne.

- puţin după ora 8.00 GMT: răsună o nouă explozie în rama unui metrou, în staţia "Maalbeek", nu departe de instituţiile europene. La început se vorbeşte despre cel puţin 15 răniţi.

- 8.15 GMT: alerta antiteroristă este ridicată la nivelul maxim în întreaga Belgie.

- cu puţin înainte de ora 9.00 GMT: Comisia Europeană (CE) îşi îndeamnă angajaţii să rămână acasă sau în birouri.

- după ora 9.00 GMT: Parchetul federal anunţă un bilanţ de cel puţin 13 morţi şi 35 de răniţi la aeroport.

- cu puţin înainte de ora 9.30 GMT: Centrul de criză de la Ministerul belgian de Interne cere populaţiei Bruxellesului să nu mai circule. Toate mijloacele de transport publice sunt închise.

Securitatea este de asemenea consolidată pe aeroporturi, în gări şi în transportul în comun de la Paris.

Măsurile de securitate sunt consolidate şi pe aeroporturi la Londra (Gatwick), Frankfurt, Moscova, dar şi pe aeroporturi olandeze şi la frontiera de sud a Olandei.

- cu puţin de ora 10.00 GMT: pompierii prezintă primul bilanţ provizoriu, de cel puţin 21 de morţi, dintre care 11 la Zaventem.

- puţin după ora 10.00 GMT: este dispusă oprirea traficului trenurilor Thalys.

- 10.15 GMT: preşedintele Consilului Eurpean Donald Tusk condamnă aceste "atentate teroriste".

- puţin după ora 10.30 GMT: poliţia consolidează securitatea centralelor nucleare din Belgia.

- 10.43 GMT: premierul belgian Charles Michel condamnă cele două atacuri "oarbe, violente şi laşe" care au lovit Belgia.

- 10.46 GMT: primarul Parisului Anne Hidalgo anunţă că Turnul Eiffel va fi iluminat în culorile Belgiei. Ea îndeamnă totodată la o "adunare în tăcere", la ora 19.00, în faţa Primăriei Parisului.

- cu puţin înainte de ora 11.00 GMT: una dintre dintre cele două explozii de la aeroportul din Bruxelles a "fost provocată, probabil, de un kamikaze", anunţă procurorul federal belgian Frédéric Van Leeuw.

- 11.00 GMT: "Toată Europa este lovită", declară preşedintele francez François Hollande.

- 11.15 GMT: exploatantul reţelei de transport din Bruxelles anunţă că atacul din metrou s-a soldat cu cel puţin 15 morţi şi 55 de răniţi, dintre care 30 grav.

Puţin mai târziu, se anunţă că bilanţul provizoriu al celor două atacuri a crescut la 26 de morţi şi zeci de răniţi.

Traficul trenurilor Eurostar de la Londra la Bruxelles este suspendat.

- 12.30 GMT: "Nu-i vom lăsa niciodată pe terorişti să câştige", declară premierul britanic David Cameron.

- 12.35: ancheta cu privire la atacuri este "în curs", autorităţile se tem că pot "să existe încă persoane în libertate", anunţă ministrul belgian de Externe Didier Reynders.

- 13.30 GMT: atacul în metrou s-a soldat "probabil cu 20 de decese" şi 106 răniţi, anunţă bourgmestre (primarul) Bruxellesului Yvan Mayeur, care precizează că este vorba despre un bilanţ provizoriu.

"Situaţia în metrou este extrem de haotică", recunoaşte Mayeur, care evocă "un efort important în vederea identificării victimelor".

- 13.45 GMT: potrivit unui nou bilanţ provizoriu prezentat de pompieri, la Aeroportul Bruxelles-Zaventem sunt 14 morţi şi 96 de răniţi.

- puţin după ora 15.00 GMT: media difuzează imagini cu suspecţi surprinse de sistemul de supraveghere video de la aeroport: este vorba despre trei bărbaţi care împing cărucioare cu bagaje.

- 15.22: preşedintele american Barack Obama, în vizită în Cuba, condamnă aceste atacuri "revoltătoare".

- puţin după ora 15.30 GMT: Aamaq, o agenţie online afiliată grupării Statul Islamic anunţă responsabilitatea SI. Organizaţia revendică atacurile puţin după ora 16.30 GMT.

- 15.48 GMT: lideri ai celor 28 de state membre UE denunţă "un atac asupra societăţii noastre deschise şi democratice".

- 15.53 GMT: secretarul general al ONU Ban Ki-moon denunţă nişte "atacuri josnice".

- 16.15 GMT: trei bombe au fost introduse pe aeroport, însă una dintre ele nu a explodat, potrivit guvernatorului provinciei Bruxelles.

- 17.14 GMT: poliţia federală belgiană publică un apel către martori în vederea identificării unui bărbat, care apare într-o captură de ecran şi care figurează printre suspecţii în atacul de la aeroport.

- 17.42 GMT: cele două bombe care au explodat la aeroport "probabil" au fost activate de kamikaze, iar poliţia caută "în mod activ" un al treilea suspect, anunţă parchetul federal.

- 18.14 GMT: un dispozitiv exploziv, produse chimice şi un steag SI sunt descoperite în timpul unor percheziţii la Schaerbeek, o comună de la Bruxelles.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 4 comentarii
Taguri:
BELGIA ,
ATACURI ,
TERORISM
COMENTARII
  • Gabriel Garvan presbiter Maranatha AZS, Bucuresti 23 mar 2016

    Cartierele Bruxellului se numesc comune, ca si in Adsterdam, Copenhaga, etc. Molembeek este in inima Bruxelului, nicidecum la periferie si este cartier, nu comuna asa cum sunt comunele in Romania... Ador baetii!

  • NU VREM COTE DE REFUGIATI ISLAMISTI 22 mar 2016

    VRETI SA STITI CINE II INVATA SA NE MACELAREASCA PE TOTI ?

    Tastati pe Google: Ciudatenii din Coran

    si va veti convinge din primul site care va apare, cum ii invata Coranul sa ne macelareasca pe toti si cum sa fie batuta si umilita femeia !

  • Sorin 22 mar 2016

    Revin: sa s u g a * toti arabii si musulmanii

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
VESTE INCREDIBILĂ pentru Giovani Becali. Avocatul său a făcut ANUNŢUL: ''Este EXTREM de...''