David Cameron, mândru că a fost "găzduit" de Obama în patul de la bordul Air Force One

Premierul britanic David Cameron a povestit cu mândrie marţi că a fost "găzduit" de Barack Obama în patul preşedintelui Statelor Unite, în cursul unui zbor la bordul avionului prezidenţial Air Force One.

113 afișări
Imaginea articolului David Cameron, mândru că a fost "găzduit" de Obama în patul de la bordul Air Force One

David Cameron (Imagine: Mediafax foto/AFP)

În cursul ultimei vizite oficiale a lui David Cameron în Statele Unite, la jumătatea lui martie, cei doi lideri au fost văzuţi în mai multe rânduri râzând zgomotos şi spunând glume. Această prietenie a fost încurajată de invitaţia adresată de către Obama lui Cameron ca acesta să se odihnească în patul său personal de la bordul avionului.

"Era ora 4.00 în Marea Britanie (6.00, ora României), când (Obama) mi-a spus «David, de ce nu te întinzi pe patul meu să îşi mai odihneşti picioarele», ceea ce am şi făcut", le-a spus premierul britanic unor membri ai circumscripţiei sale din Witney, în sudul Angliei.

"Barack a mers, după aceea, în partea din spate a avionului şi le-a spus secretarei mele şi restului echipei «Nu vă faceţi griji, premierul britanic se simte bine. L-am găzduit în patul meu». Cred că (acest lucru) nu s-a mai întâmplat niciodată anterior", a spus Cameron.

În cadrul acestei vizite a premierului britanic, preşedintele american a insistat asupra caracterului "indispensabil" al relaţiilor dintre Statele Unite şi Marea Britanie, propunându-şi inclusiv să înveţe regulile jocului de crichet, oferindu-i oaspetelui său unul dintre cele mai bune grătare americane şi un somptuos dineu de stat.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici