Deficienţele privind personalul şi echipamentele armatei Germaniei sunt "DRAMATICE". Un raport prezentat în Bundestag arată eşecuri în planificare şi conducere / Câţi bani a cheltuit Germania în 2017 pentru industria de apărare

Deficienţele privind personalul şi echipamentele armatei Germaniei afectează grav disponibilitatea de luptă, potrivit unui raport prezentat marţi în Bundestag, Parlamentul unicameral al Germaniei, relatează site-ul BBC News.

Share pe Facebook 14665 afişări

Imaginea articolului Deficienţele privind personalul şi echipamentele armatei Germaniei sunt "DRAMATICE". Un raport prezentat în Bundestag arată  eşecuri în planificare şi conducere / Câţi bani a cheltuit Germania în 2017 pentru industria de apărare

Deficienţele privind personalul şi echipamentele armatei Germaniei sunt "dramatice", potrivit unui raport prezentat în Bundestag

Preşedintele Comisiei pentru Apărare din Bundestag, Hans-Peter Bartels, a transmis că, la finele anului trecut, nu era disponibil pentru activităţi specifice niciun submarin şi niciun avion de transport de mari dimensiuni.

Raportul evidenţiază eşecuri în planificare şi conducere, care au agravat problemele existente în cadrul armatei. Starea flotei militare de avioane, tancuri, elicoptere şi nave de luptă este descrisă ca fiind "dramatic de rea". În plus, lipsa pieselor de schimb şi echipamentele depăşite generează "mari lacune".

"Pregătirea armatei de a desfăşura misiuni nu doar că nu s-a îmbunătăţit în ultimii ani, dar s-a înrăutăţit. La sfârşitul anului 2017, niciunul dintre cele şase submarine nu era în uz. Pentru o perioadă, niciuna dintre cele 14 aeronave Airbus A-400M nu a putut zbura", a spus Bartels, în cadrul unei conferinţe de presă la Berlin.

Raportul prezentat în Bundestag mai notează că mii de funcţii de ofiţeri sunt vacante, rezultând în lipsa unei conduceri adecvate.

Preşedintele Comisiei pentru Apărare a solicitat guvernului german să aplice reforme "urgente" şi să majoreze bugetul pentru apărare. Germania a cheltuit 37 de miliarde de euro în 2017 pentru industria de apărare - aproximativ 1,2% din PIB, cu mult sub obiectivul de 2% stabilit în cadrul NATO.

Subiectul cheltuielilor din domeniul apărării nu a avut un rol major în discuţiile recente privind formarea unei coaliţii de guvernare între CDU şi SPD, dar cancelarul Angela Merkel s-a angajat să îndeplinească obiectivul de 2% din PIB până în 2024.

"Vom pune la dispoziţie cele mai bune echipamente, cea mai bună instruire şi tot sprijinul disponibil pentru soldaţii noştri", a spus Merkel la începutul acestui an.

Luni, un diplomat din cadrul NATO a precizat pentru agenţia Reuters că "nivelul de pregătire al armatei germane reprezintă o îngrijorare serioasă".

 

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
GERMANIA ,
ARMATĂ ,
PARLAMENT
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.