Derek Chauvin a fost condamnat la 22 de ani şi şase luni de închisoare pentru uciderea lui George Floyd

  • Derek Chauvin a primit, vineri seară, o condamnare de la 270 de luni pentru uciderea lui George Floyd.
  • Procurorii solicitaseră o pedeapsă de 30 de ani pentru fostul ofiţer de poliţie din Minneapolis.
6034 afișări
Imaginea articolului Derek Chauvin a fost condamnat la 22 de ani şi şase luni de închisoare pentru uciderea lui George Floyd

Derek Chauvin a fost condamnat la 22 de ani şi şase luni pentru uciderea lui George Floyd

Derek Chauvin, 45 de ani şi-a aflat sentinţa. Fostul ofiţer a primit, vineri seară, o condamnare de 270 de luni pentru uciderea lui George Floyd. Judecătorul Cahill a motivat astfel sentinţa: „Trebuie să recunoaştem durerea familiei Floyd”

"Comentariile mele vor fi foarte scurte, pentru că majoritatea vor fi scrise", a menţionat cel care l-a condamnat pe fostul poliţist, arătând spre un dosar cu 22 de pagini.

Omul legii a ţinut să specifice că a întocmit „o analiză juridică”, iar nu una emoţională sau bazată pe simpatii.

Avocatul familiei Floyd, Justin Miller, spune că sentinţa nu rezolvă toate problemele. Miller îndeamnă Congresul să adopte proiectul de lege privind reforma poliţiei numit după numele lui George Floyd.

Preşedintele Joe Biden tocmai a fost întrebat desprela pedeapsa cu închisoarea primită de Derek Chauvin. El le-a spus reporterilor că nu este familiarizat cu toate detaliile sentinţei, dar a spus că, din liniile directoare, sentinţa „părea a fi adecvată”. Domnul Biden se întâlnea în momentul aflării sentinţei cu liderii afgani, la Casa Albă.

Procurorii au solicitat o condamnare de 30 de ani pentru fostul ofiţer de poliţie din Minneapolis, acuzat de crimă în cazul morţii lui George Floyd.

„Nicio sentinţă nu poate anula moartea domnului Floyd şi nici o sentinţă nu poate anula trauma declanşată de acţiunile inculpatului. Dar sentinţa impusă de Curte trebuie să arate că nimeni nu este mai presus de lege şi nimeni nu se află sub aceasta ”, declarau procurorii.

Moartea bărbatului de vârstă de 46 de ani a generat emoţie. Totul a avut loc când a fost făcută publică o filmare care arăta că George Floyd, aflat încătuşat, la pământ, striga „Nu pot să respir”, în timp ce agentul Derek Chauvin îl imobiliza ţinându-şi genunchiul pe gâtul lui. O filmare apărută ulterior  arată că trei poliţişti, nu unul, stăteau cu genunchii pe George Floyd, bărbatul trântit la pământ.

Uciderea lui Floyd, o persoană de culoare, a declanşat proteste ample în SUA şi nu numai, dând naştere mişcării ”Black Lives Matter”, care se face simţită prezentă şi în azi (la Campionatul European de fotbal, jucătorii din naţionala Angliei îngenunchează înaintea partidelor, pentru a protesta împotriva rasismului şi pentru a se solidariza cu mişcarea BLM).


 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici