Dominique Strauss-Kahn şi-a cerut scuze faţă de angajaţii FMI

Dominique Strauss-Kahn le-a prezentat scuze, luni după-amiază, angajaţilor Fondului Monetar Internaţional cu ocazia unei întâlniri de rămas bun emoţionate la sediul instituţiei, a anunţat un martor ocular.

411 afișări
Imaginea articolului Dominique Strauss-Kahn şi-a cerut scuze faţă de angajaţii FMI

Dominique Strauss-Kahn (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit sursei citate, care a cerut să i se respecte anonimatul, fostul director general al FMI, care a beneficiat de neurmărire penală după ce a fost acuzat de agresiuni sexuale, a repetat de trei ori: "Am venit aici pentru a-mi cere scuze faţă de cei care au fost răniţi de toată această poveste (...) a fost o greşeală din partea mea (...) îmi pare rău de repercusiunile negative pe care aceasta le-a avut asupra acestei instituţii".

Potrivit aceleiaşi surse, fostul director general al FMI a adăugat: "Am venit (astăzi) să închei (trecerea mea pe la conducerea FMI) şi să vă spun la revedere".

Fostul director al FMI, care s-a exprimat în faţa câtorva sute de persoane a făcut de mai multe ori elogiul personalului Fondului, afirmând că anii săi la FMI au fost "cei mai interesanţi din cariera sa profesională", a declarat martorul citat.

Potrivit aceleiaşi surse, întâlnirea a avut loc în sala mare a FMI, folosită pentru conferinţe, într-o ambianţă pozitivă": au fost "aplauze", "fotografii", "şi un pic de emoţie" în rândul angajaţilor, Strauss-Kahn părând, şi el, "destul de emoţionat".

Venirea lui Strauss-Kahn la sediul FMI la trei luni şi jumătate după ce a renunţat la conducerea acestuia a fost o vizită privată, iar presa nu a avut acces.

Potrivit martorului ocular, Strauss-Kahn a apreciat că Fondul are "de jucat un rol important". "Nu sunt foarte optimist în legătură cu ce va urma (...) motiv pentru care rolul FMI va fi esenţial în lunile următoare", a adăugat el.

Strauss-Kahn ar fi apreciat, de asemenea, că nu "putea fi găsit un succesor mai bun" decât Christine Lagarde (care a preluat conducerea FMI în iulie) şi "nu numai pentru că este franţuzoaică".

Potrivit unui purtător de cuvânt al Fondului, Lagarde "s-a întâlnit pentru scurt timp" cu predecesorul său înainte ca acesta să li se adreseze angajaţilor. Purtătorul de cuvânt nu a dorit să spună nimic despre partea a doua a vizitei lui Strauss-Kahn, afirmând că este vorba despre "întâlniri private, aranjate la cererea sa".

Strauss-Kahn a demisionat de la conducerea FMI în mai, după ce a fost arestat în urma unei plângeri depuse de o cameristă a unui hotel din New York, care îl acuză că a violat-o.

Justiţia americană a clasat acest caz la 23 august, punându-l în libertate pe Strauss-Kahn.

Strauss-Kahn, care a recunoscut că a avut o relaţie sexuală cu reclamanta, Nafissatou Diallo, s-a întors vineri la fostul său domiciliu din Washington şi a anunţat că "se grăbeşte" să se întoarcă în Franţa.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici