Extrema dreaptă poloneză se lansează în cursa pentru Parlamentul European

Mişcarea Naţională Poloneză (Ruch Narodowy, RN, de extrema dreaptă), care regrupează zeci de mici organizaţii naţionaliste, ultracatolice şi antieuropene, a anunţat marţi, la Varşovia, că se lansează în cursa pentru Parlamentul European (PE).

92 afișări
Imaginea articolului Extrema dreaptă poloneză se lansează în cursa pentru Parlamentul European

Extrema dreaptă poloneză se lansează în cursa pentru Parlamentul European (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Vom prezenta liste de zece candidaţi în fiecare dintre cele 13 circumscripţii" din Polonia, a anunţat pentru presă Robert Winnicki, în vârstă de 28 de ani, liderul RN şi candidat.

"Odată ajunşi în Parlamentul European, noi vom lupta împreună, cu alte mişcări eurosceptice, împotriva federalismului şi centralismului european al Bruxelles-ului", a declarat el.

RN se vede într-o coaliţie cu Partidul pentru Independenţa Marii Britanii al lui Nigel Farange, Frontul Naţional Francez al lui Marine Le Pen, sau cu Jobbik a lui Gabor Vona, mişcarea radicală de dreapta ungară.

"Acestea sunt partidele cu care vrem să creăm o alianţă în cadrul PE, pentru a schimba Europa, pentru a încheia cu Tratatul de la Lisabona şi pentru a milita în favoarea unei alianţe a naţiunilor", a anunţat Winnicki.

Pentru Mişcarea Naţională, care revendică între 5.000 şi 10.000 de membri, alegerile europene vor reprezenta un prim test electoral.

Această formaţiune s-a remarcat prin organizarea, la Varşovia şi în alte oraşe din Polonia, a unor "marşuri pentru independenţă", cu ocazia Sărbătorii Naţionale, pe 11 noiembrie. Aceste marşuri au degenerat în ciocniri cu contramanifestanţi antineonazişti.

"Vom lupta împotriva ofensivei ideologiei de stânga şi liberale impuse de Bruxelles, care este în contradicţie cu ideologia naţională poloneză, fondată pe valori creştine", a declarat Krzysztof Bosak, numit şef de campanie electorală pentru scrutinul european care va avea loc în mai.

Această mişcare apără familia tradiţională, constituită în urma uniunii între un bărbat şi o femeie. Ea pledează pentru păstrarea monedei naţionale, zlotul, se opune pactului climatic, defavorabil economiei Poloniei, şi doreşte ca principala sursă de energie a acestei ţări să rămână cărbunele.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici