Hezbollah recunoaşte pentru prima dată că este susţinută de Iran
Liderul mişcării şiite libaneze Hezbollah Hassan Nasrallah a recunoscut marţi pentru prima dată că formaţiunea sa este finanţată şi echipată de către Iran, dezminţind totodată că este implicată în traficul de droguri şi spălare de bani.
"Primim din 1982 o variată susţinere morală, politică şi materială din partea Republicii islamice Iran", a anunţat Hassan Nasrallah într-o intervenţie televizată, cu ocazia aniversării profetului Mohamed.
Este pentru prima dată când Hassan Nasrallah dezvăluie în mod public cine ajută gruparea sa financiar şi militar.
"În trecut (...) se vorbea despre o susţinere morală şi politică, trecându-se sub tăcere (...) (numele) celor care ne susţineau militar, cu scopul de a nu stânjeni Iranul", a precizat el.
"Dar, acum (...), am decis să vorbim", a adăugat liderul Hezbollah.
Puterile occidentale şi experţii repetă frecvent că Hezbollah, considerată o organizaţie teroristă de către Washington, îşi primeşte arsenalul din Iran. Armele sunt trecute în Liban prin contrabandă, din Siria, ţară al cărei regim este, de asemenea, un important susţinător al mişcării şiite.
Hezbollah, cea mai puternică formaţiune militară şi politică din Liban, a purtat în 2006, cu Israelul, un război devastator.
În plus, Hassan Nasrallah a dezminţit informaţii recente, potrivit cărora partidul său este implicat în traficul cu droguri şi spălarea de bani.
"Traficul de droguri este interzis de islam", a spus el. "Iar în al doilea rând, cu susţinerea Iranului, nu avem nevoie de banii altcuiva", a subliniat liderul mişcării şiite.
În ceea ce priveşte Siria, el a dezminţit informaţiile potrivit cărora militanţi Hezbollah ar lupta alături de forţele guvernamentale siriene cu scopul de a pune capăt revoltei împotriva regimului lui Bashar al-Assad.
-
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Urna găsită într-un autoturism în localitatea Corund din judeţul Harghita şi în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip. citeşte tot
-
Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur
Politic ieri, 19:53
Premierul Victor Ponta a declarat că cei care au greşit politic trebuie schimbaţi din funcţie şi cei care au încălcat legea, pedepsiţi, el adăugând, în acest context: "Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur. Am întâlnit şi mulţi mincinoşi, dar niciunul ca Flutur". citeşte tot





Nu exista comentarii