Incident diplomatic între Rusia şi R. Moldova, în timpul unei recepţii

Ambasadorul rus în Republica Moldova, Valeri Kuzmin, l-a prezentat pe Vladimir Iastrebceak drept "şeful diplomaţiei transnistrene" vineri, în timpul unei recepţii, determinându-i pe diplomaţii moldoveni, americani şi europeni să părăsească sala.

1862 afișări

Incidentul diplomatic s-a petrecut în cursul unei recepţii de vineri seara, organizată la Ambasada Federaţiei Ruse în Republica Moldova, cu prilejul zilei naţionale a Rusiei (12 iunie), relatează Jurnal de Chişinău.

Imediat după ce ambasadorul rus, Valerii Kuzmin, l-a prezentat pe ministrul de Externe al autoproclamatei republici nistrene, Vladimir Iastrebceak, drept "şeful diplomaţiei transnistrene", diplomaţii moldoveni, urmaţi de cei americani şi europeni, au părăsit recepţia. La conducerea delegaţiei moldovene se afla ministrul adjunct de Externe, Andrei Popov.

Diplomaţii şi oficialii moldoveni nu au comentat deocamdată această situaţie.

Părerile analiştilor sunt împărţite. Unii susţin că această declaraţie a lui Kuzmin nu putea fi întâmplătoare. Alţii cred că ar putea fi vorba despre o stângăcie din partea ambasadorului Kuzmin. Totodată, analiştii califică drept corect şi justificat pasul diplomaţilor moldoveni, prin părăsirea recepţiei.

"Este un incident serios. Nu cred că este o iniţiativă proprie, ci, mai degrabă, exprimarea unei poziţii. Este greu să presupunem acum care vor fi consecinţele. Rusia are multe posibilităţi, inclusiv embargo, degradarea relaţiilor pe toate planurile, cum s-a procedat cu Georgia. Dar să nu speculăm deocamdată, ci să aşteptăm clarificarea lucrurilor", susţine analistul politic Viorel Cibotaru.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici