Includerea presei între ameninţările la adresa securităţii României, criticată dur de France24

Un reportaj al postului francez de televiziune France24, difuzat marţi seară, critică dur includerea presei între ameninţările la adresa securităţii României, în noua Strategie de Apărare, semnate recent de preşedintele român, Traian Băsescu.

267 afișări
Imaginea articolului Includerea presei între ameninţările la adresa securităţii României, criticată dur de France24

Preşedintele Traian Băsescu (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

"Presa - o ameninţare la adresa securităţii naţionale. Aceasta este ceea ce crede Guvernul român, iar preşedintele Traian Băsescu tocmai a semnat o nouă lege privind strategia naţională, stabilind ce pot spune ziarele şi celelalte instutiţii de presă", îşi începe postul de televiziune France24 reportajul intitulat "Guvernul român intră în luptă cu presa".

"Când citesc ziarele, autorităţile din România vor să vadă ştiri bune", comentează televiziunea franceză, adăugând că "acesta este motivul din spatele noii strategii naţionale a preşedintelui Traian Băsescu". "Jurnaliştii care critică instituţiile publice sunt văzuţi ca o ameninţare la adresa securităţii naţionale", continuă televiziunea.

Reportajul continuă cu declaraţiile purtătorului de cuvânt al Preşedinţiei, Valeriu Turcan, care susţine că acesta este "un semnal din partea instituţiilor statului că această vulnerabilitate la adresa procedurii democratice trebuie să primească un răspuns din partea comunităţii", dar şi cu răspunsul redactorului-şef al cotidianului "Gândul", Claudiu Pândaru, care afirmă că desemnarea presei drept o ameninţare în strategia naţională "nu are niciun sens".

"Jurnaliştii români sunt cunoscuţi pentru că spun ceea ce cred", afirmă France24, adăugând că presa denunţă modul în care Guvernul administrează criza economică, pe fondul creşterii nemulţumirii populare faţă de măsurile adoptate de autorităţi. Mai multe scandaluri de corupţie au condus, de asemenea, la scăderea popularităţii Guvernului, adaugă postul de televiziune francez.

"Dar, în loc să lupte împotriva corupţiei, preşedintele român a ales un inamic mai vulnerabil, iar pentru mulţi împiedicarea libertăţii de exprimare reînvie amintiri negre legate de cenzura din perioada comunistă", îşi încheie comentariul France24.

Campaniile de presă la comandă cu scopul de a denigra instituţii ale statului, diminuarea capacităţii de aplicare a legii de către unele instituţii şi presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice sunt stipulate ca vulnerabilităţi în Strategia de Apărare discutată recent în CSAT.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în 7 iulie, la RRA, că îşi menţine punctul de vedere privind introducerea campaniilor de presă printre vulnerabilităţile enumerate în Strategia Naţională de Apărare şi a dat ca exemplu materialele referitoare la implicarea familiei sale în trafic de armament.

"Este o vulnerabilitate. Pot da diverse exemple. Unul este chiar legat de o problemă pe care chiar eu am avut-o. Nu pun presa în cauză ca vulnerabilitate, ci campaniile incorecte. Spre exemplu, campania din campania electorală că familia ar fi implicată în trafic de armament pentru grupări teroriste", a declarat Traian Băsescu.

Întrebat dacă justifică această campanie includerea campaniilor de presă între vulnerabilităţile din Strategia Naţională de Apărare, şeful statului a afirmat: "Sigur că da".

El a mai dat ca exemplu şantajul la care a fost supus şeful ANI, Cătălin Macovei.

"Doi ziarişti care ne dau lecţii şi la TVR şi la televiziuni private care-l şantajau pe şeful ANI ca să afle taine din dosare de oameni politici. Nu generalizez. Nici Strategia de Securitate la capitolul vulnerabilităţi nu generalizează, ci doar menţionează ca o vulnerabilitate. Dacă şeful acelei instituţii, de teama campaniilor pe care cei doi jurnalişti puteau să le declanşeze, le-ar fi pus la dispoziţie date din dosarele oamenilor politici, cum era? Este un tip de vulnerabilitate, mai ales că ambii jurnalişti sunt cunoscuţi ca fiind şantajişti", a mai spus Traian Băsescu.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici