Indicele Dow Jones al Bursei de la New York se apropie de maximul istoric de 25.000 de puncte

Indicele Dow Jones, cel mai important indice al Bursei de la New York, a deschis şedinţa de tranzacţionare de joi la valoarea de 24.987 de puncte, foarte aproape de recordul istoric de 25.000 de puncte, pe fondul anunţării unor performanţe şi aşteptări optimiste privind piaţa muncii din SUA.

718 afișări
Imaginea articolului Indicele Dow Jones al Bursei de la New York se apropie de maximul istoric de 25.000 de puncte

Indicele Dow Jones al Bursei de la New York se apropie de maximul istoric de 25.000 de puncte

Media Dow Jones Industrial Average a crescut cu 65,08 puncte (0,26%), până la 24.987,76 puncte. De asemenea, Nasdaq Composite a adăugat 22,88 de puncte (0,32%), la 7.088,41, notează Reuters.com.

Indicele Dow Jones a trecut pragul de 20.000 de puncte pentru prima dată la data de 25 ianuarie 2017, în contextul în care mai mulţi indici importanţi ai burselor din Statele Unite au consemnat - atunci, ca şi acum - noi recorduri.

Dow Jones Industrial Average, unul dintre simbolurile economiei şi pieţei de capital americane, include companii de notorietate mondială, de la conglomerate industriale precum General Electric, Boeing şi Caterpillar, până la bănci şi companii de servicii financiare ca Goldman Sachs, JPMorgan, Visa, American Express, dar şi giganţi IT ca IBM, Intel, Cisco şi concerne care activează în industria bunurilor de larg consum şi comerţul cu amănuntul, precum Coca Cola, McDonald’s, Procter & Gamble ori Nike. Giganţii energetici Exxon şi Chevron sunt, de asemenea, incluşi în Dow Jones, la fel şi companiile farmaceutice Pfizer şi Merck sau Walt Disney.

Indicele are în componenţă 30 de titluri. Dow Jones a fost creat de către Charles H. Dow, primul editor al publicaţiei The Wall Street Journal, şi a fost gândit ca un mijloc pentru a măsura performanţa pieţei bursiere din Statele Unite, fiind lansat în data de 26 mai 1896.

Dow Jones este cel mai mediatizat indice bursier pe plan mondial. De-a lungul timpului, acesta a crescut constant, oscilând până în 2007 la cotaţii de peste 10.000 de puncte, însă turbulenţele financiare din anii crizei l-au coborât până la 8.500 de puncte. Ulterior, Dow Jones şi-a reluat creşterea, ajungând la maximul de 20.000 de puncte consemnat în 25 ianuarie 2017. Pragul de 19.000 de puncte fusese atins, în premieră, pe 22 noiembrie 2016, iar acum se prefigurează depăşirea pragului de 25.000 de puncte.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici