Israelul bombardează Fâşia Gaza în urma unui atac cu rachete revendicat de o grupare care susţine SI

Israelul a bombardat joi trei tabere de antrenament din Fâşia Gaza, în urma unor tiruri de rachetă care au vizat teritoriul israelian, revendicate de către o grupare radicală care şi-a exprimat susţinerea faţă de reţeaua teroristă Statul Islamic (SI), relatează Reuters în pagina electronică.

310 afișări
Imaginea articolului Israelul bombardează Fâşia Gaza în urma unui atac cu rachete revendicat de o grupare care susţine SI

Israelul bombardează Fâşia Gaza în urma unui atac cu rachete revendicat de o grupare care susţine SI (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Martori şi medici au declarat că atacurile aeriene - care au vizat a două tabere ce aparţin mişcării islamiste Hamas, la putere în Gâşia Gaza, şi grupării palestiniene Jihadul Islamic - au provocat unele pagube, dat nu şi victime.

Ministrul israelian al Apărării Moshe Yaalon a anunţat, citat într-un comunicat, că Israelul consideră Hamasul responsabil de atacurile cu rachete comise de pe teritoriul Fâşiei Gaza, "chiar dacă cei care au tras sunt bande din cadrul unor grupări jihadiste globale care încearcă să conteste Hamasul trăgând în noi".

Atacul cu rachete, care a vizat în noaptea de miercuri spre joi oraşele israeliene Ashkelon şi Netivot, este al doilea în decurs de o săptămână şi încalcă un armistiţiu mediat de Egipt, în august, la finalul un război de 50 de zile purtat de Israel împotriva Hamasului.

O grupare salafistă a postat un comunicat pe Twitter în care revendică responsabilitatea atacului cu rachete. Gruparea, care se autointitulează Brigăzile Omar, afirmă că astfel s-a răzbunat pe Hamas, care a ucis marţi un susţinător al grupării extremiste jihadiste Statul Islamic.

"Noi ne continuăm jihadul împotriva evreilor, inamicii lui Allah, şi nimeni nu va putea descuraja", se arată în comunicat.

Militanţi din Fâşia Gaza au efectuat săptămâna trecută cel mai adânc atac cu rachete în teritoriul israelian de la războiul din 2014 încoace, lovind portul Ashdod.

Israelul i-a acuzat şi atunci pe militanţii din cadrul grupării Jihadul Islamic că au comis atacul şi s-a răzbunat prin atacuri aeriene.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici