Iulia Timoşenko a anunţat că va lupta "până la capăt" în alegerile prezidenţiale

Fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko a promis marţi că va lupta "până la capăt" pentru a câştiga alegerile prezidenţiale din 25 mai, în pofida îndemnurilor forţelor proeuropene de a înainta o candidatură comună, şi anume cea a miliardarului Petro Poroşenko, favorit în sondaje.

205 afișări
Imaginea articolului Iulia Timoşenko a anunţat că va lupta "până la capăt" în alegerile prezidenţiale

Iulia Timoşenko a anunţat că va lupta "până la capăt" în alegerile prezidenţiale

"Voi participa şi mă voi lupta până la capăt la alegerile prezidenţiale", a afirmat fosta opozantă Iulia Timoşenko, în vârstă de 53 de ani, ieşită din închisoare pe 22 februarie, chiar în ziua destituirii preşedintelui Viktor Ianukovici.

Fostul campion la box, Vitali Kliciko, s-a retras sâmbătă din cursa prezidenţială, considerând că "forţele democratice" trebuie să prezinte o singură candidatură şi să-l sprijine pe favoritul în sondaje, deputatul miliardar Petro Poroşenko, proprietarul societăţii Roshen.

"Îl susţin pe Poroşenko. Eu şi familia mea cumpărăm şi mâncăm ciocolată Roşen. Însă ucrainenii sunt cei care trebuie să facă alegerea, nu politicienii cu acorduri în culoare", a replicat fostul premier ucrainean, Iulia Timoşenko, care a fost învinsă de Viktor Ianukovici în 2010.

Timoşenko, unul dintre liderii "revoluţiei portocalii" din 2004, este creditată cu aproximativ 8% din voturi, faţă de 9% pentru Kliciko şi 25% pentru Poroşenko.

Ea a mai declarat ca respinge soluţia federalizării Ucrainei, propusă de Rusia.

"Nimeni nu are dreptul să ne dicteze nimic, să ne impună o structură federală. Este inadmisibil să porţi negocieri cu Kremlinul în privinţa adaptării vieţii noastre politice la exigenţele unui dictator", a apreciat Iulia Timoşenko, care l-a transformat pe Vladimir Putin în inamicul numărul unu al campaniei sale.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici