Jaroslaw Kaczynski şi-a lansat campania prezidenţială într-o regiune catolică şi tradiţionalistă

Jaroslaw Kaczynski, care candidează pentru succesiunea fratelui său geamăn, decedat într-un accident aviatic în Rusia, şi-a lansat sâmbătă campania electorală, cu trei săptămâni înaintea alegerilor prezidenţiale, la Zakopane, într-o zonă a Poloniei tradiţionalistă şi catolică.

14 afișări
Imaginea articolului Jaroslaw Kaczynski şi-a lansat campania prezidenţială într-o regiune catolică şi tradiţionalistă

Jaroslaw Kaczynski şi-a lansat campania prezidenţială într-o regiune catolică şi tradiţionalistă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Pentru candidatul conservator, acesta este primul miting electoral important al campaniei, care este marcată de ultimele inundaţii şi doliul naţional după moartea preşedintelui Lech Kaczynski.

În urmă cu o săptămână, mitingul lui Kaczynski din Varşovia, în cadrul căruia urma să-şi prezinte programul, a fost transformat din cauza inundaţiilor într-o acţiune caritabilă pentru sprijinirea sinistraţilor.

Kaczynski a adoptat încă de la începutul campaniei sale o atitudine conciliatoare, tranşantă faţă de caracterul conflictual manifestat în perioada 2006-2007 când a deţinut funcţia de premier sub preşedinţia fratelui său geamăn. El a făcut apel la polonezi pentru reconciliere.

"Trebuie să punem capăt odată pentru totdeauna războiului dintre polonezi. Acesta nu a adus nimic bun Poloniei, a adus mult rău şi nenorociri", a declarat Jaroslaw Kaczynski în faţa locuitorilor din Zakopane, un oraş situat la poalele munţilor Tatra.

Purtătoarea de cuvânt a echipei de campanie a candidatului liberalilor, aflaţi la putere, Bronislaw Komorowski, dat favorit în sondaje cu 46 până la 53 la sută din intenţiile de vot, a criticat discursul lui Kaczynski. "Kaczynski nu a prezentat de fapt nici un program politic", a afirmat deputata Malgorzata Kidawa-Blonska pentru postul TVN24.

Pe plan economic, Kaczynski s-a pronunţat în favoarea unei politici economice care îi va proteja pe cei mai defavorizaţi. "Trebuie o politică economică raţională (...) în interesul tuturor cetăţenilor, fără a-i diviza". "Societatea este un tot. Nu putem să-i neglijăm pe unii şi să-i susţinem pe alţii", a precizat el.

Ca urmare a prăbuşirii avionului prezidenţial polonez la 10 aprilie la Smolensk, în vestul Rusiei, 30 de milioane de alegători sunt chemaţi la 20 iunie la urne pentru a-şi alege noul preşedinte.

Creditat cu 27 până la 36 la sută din intenţiile de vot, Jaroslaw Kaczynski ar trebui să se confrunte cu Bronislaw Komorowski în al doilea tur de la 4 iulie, dacă nici un candidat nu trece în primul tur de pragul de 50 la sută.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici