John McCain consideră campania din 2012 ca fiind "cea mai maliţioasă" la care a asistat

Campania electorală pentru învestitura republicană în vederea alegerilor prezidenţiale din noiembrie este "cea mai maliţioasă la care am asistat", a declarat duminică influentul senator republican John McCain, el însuşi candidat în 2000 şi 2008.

128 afișări
Imaginea articolului John McCain consideră campania din 2012 ca fiind "cea mai maliţioasă" la care a asistat

John McCain (Imagine: Mediafax foto/AFP)

"Este cea mai maliţioasă (campanie) la care am asistat vreodată", a declarat el pentru postul de televiziune NBC. McCain a fost învins de George W. Bush la alegerile primare republicane în 2000 şi de democratul Barack Obama la prezidenţialele din 2008.

Brutalitatea alegerilor primare în care se confruntă, de la începutul lui ianuarie, Mitt Romney, susţinut de McCain, Rick Santorum, Newt Gingrich şi Ron Paul este în special generată de "Super PACS (care) joacă un rol-cheie", a apreciat el.

Curtea Supremă a redus în ianuarie 2010 regulile de contribuţie a persoanelor private, a întreprinderilor şi sindicatelor la fondurile de campanie ale candidaţilor. Practic nu mai este impusă nicio limită fondurilor private pe care aceştia din urmă sunt în drept să le primească.

De atunci, noile grupări de interese private supranumite "Super PACS" (pentru "super comitete de acţiune politică") pot strânge fonduri în mod nelimitat, pentru a le redistribui candidatului preferat. Unele dintre ele se pot ridica la câteva milioane de dolari.

Aceste fonduri servesc în special la finanţarea a numeroase spoturi publicitare la care au recurs canididaţii. Or, ele sunt "majoritatea publicitate negativă, ceea ce a determinat creşterea opiniilor negative faţă de toţi candidaţii şi a făcut lucrurile mult mai complicate pentru a-i departaja", a explicat John McCain.

"Este rezultatul celei mai proaste decizii luate de Curtea Supremă de mulţi ani", a criticat el, regretând că războiul din tranşee dintre republicani nu face decât să îi aducă un beneficiu preşedintelui Barack Obama, candidat pentru un al doilea mandat.

În cadrul alegerilor primare republicane din 2000, John McCain a fost el însuşi victima unei campanii violente de denigrare. El a fost suspectat în special că a avut un copil de culoare rezultat în urma unei relaţii extraconjugale şi că este instabil mental în urma detenţiei prelungite din timpul războiului din Vietnam. Soţia sa, Cindy, a fost acuzată că se drogheză.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici